«Am auzit cum pasagerii ţipau disperaţi după ajutor»
Doi oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma unui accident care s-a produs în zorii zilei de ieri, lângă Râmnicu Sărat.
"Eram acolo, pe şosea, şi am văzut nenorocirea. Maşinile s-au ridicat în aer", îşi aminteşte un martor.
Şoferul unei autoutilitare care circula spre Focşani, încărcată cu saci de grâu, a intrat brusc pe contrasens şi a lovit frontal un microbuz de călători.
Ceilalţi participanţi la trafic au văzut cum cele două autovehicule se ciocnesc şi se ridică în aer.
"Am fost cam a cincea maşină din coloană şi am văzut nenorocirea. A fost o scenă incredibilă. Ne-am apropiat şi auzeam strigătele disperate de ajutor ale pasagerilor", mărturiseşte Dan Stroie, un şofer care a văzut accidentul.
Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat iar cele aflate într-o stare mai gravă, la Spitalul de Urgenţă din Buzău.
În urma impactului, au murit pe loc şoferul dubei de marfă, Costică Blănaru, de 56 de ani, din Neamţ şi o pasageră din microbuz, Maria Botezatu, de 60 de ani, din Bacău.
Răniţii, respectiv şoferul microbuzului şi 11 pasageri din maxi-taxi, plus doi pasageri din duba de marfă, au fost duşi iniţial la spitalul din Rm. Sărat.
Una dintre victime, o femeie de 71 de ani din Neamţ, cu multiple traumatisme craniene, abdominale şi ale membrelor, a fost transportată cu elicopterul la Bucureşti.
Poliţiştii spun că nu au găsit nici o urmă de frânare pe asfalt. "Şoferul autoutilitarei Ford Tranzit a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat pe contrasens. Este posibil ca şoferul să fi adormit", a declarat comisarul Vasile Nicolae, şeful Poliţiei Rutiere Buzău.
Printre răniţi, un copil de 9 ani
Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din Râmnicu Sărat.
“Dintre cele 14 victime, şapte au rămas la Râmnic, iar alţi şapte au ajuns la spitalul din Buzău, pentru că erau răniţi mai grav. Patru sunt la secţia de chirurgie, iar alţi trei la ortopedie”, a declarat subprefectul Ovidiu Anghel, care a coordonat intervenţia la locul accidentului.