Am rămas şi fără Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Noi cu autostradă, noi fără autostradă. Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, le-a dat, ieri, constructorilor lovitura de graţie. Pentru că pe anumite zone firmele au abandonat lucrările de 16 luni, demnitarul le-a reziliat contractul.

În acte Autostrada Bucureşti-Ploieşti trebuia să fie gata de un an, însă, la faţa locului muncitorii nu mai lucrau de un an şi patru luni.

Citeşte şi:

Amenzi de 66.000 de lei şi 43 de carnete suspendate, la Cluj

Adio, autostradă până la mare!

Pasajul Basarab, păcăleală de 1 aprilie

Japonezii au construit o autostradă distrusă de cutremur în doar 6 zile!

Este vorba despre tronsonul 2, Moara Vlăsiei- Ploieşti, între kilometrii 46-48. Aici are contract firma Euroconstruct.

La licitaţie, tronsonul 2, care începe la kilometrul 19 şi se termină la 62, a fost contractat în asociere de patru firme, respectiv UMB Spedition, Pa&Co International, Euroconstruct Trading ‘98 şi Com-Axa. Acum, odată cu rezilierea, toate au de pierdut.

„Problemele sunt pe porţiunea celor de Euroconstruct. Ei au realizat doar 25% din lucrări, iar ceilalţi 90%. Pentru că nu şi-au separat în acte porţiunile, şi celelalte societăţi sunt afectate de rezilierea contractului", ne-au spus cei de la Compania de Drumuri Naţionale.

Noul constructor va fi selectat la licitaţia din august. Se pare, însă, că acesta va fi Pizzarotti, care are tronsonul 1 şi e cu lucrările la zi.

Finalul tronsonului 2 e asfaltat de anul trecut şi speram să putem circula pe Autostradă cât mai repede

Între kilometrul 46 şi 48 nu s-a făcut nimic. Totul e la stadiul de pământ

S-a închis şi drumul spre mare

Compania de Drumuri i-a trimis săptămâna trecută firmei franceze Colas o notificare prin care îi solicita rezilierea pe cale amiabila a contractului privind Autostrada Cernavodă- Medgidia, întrucât firma nu a reuşit să facă proiectul decât pe 14 kilometri din cei 20,3 şi nici nu a obţinut certificatul de urbanism. Colas vrea să dea în judecată statul şi să plece din România.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
pusculita profimedia jpg
colaj casa (39) jpg
1 mere supermarket cu substanta cancerigena jpg jpeg
kiwi616 firefly 2713649 jpg
colaj casa (38) jpg
adelinazw breakfast 7107438 jpg
masina politie jpeg
image
image