Anchetatorii nu au nicio pistă în cazul trenului deviat

Anchetatorii nu au nicio pistă în cazul trenului deviat

Ultima actualizare:

Cauzele care au dus la acest accident rămân însă necunoscute. Cei peste 300 de călători vor să afle cine le-a pus viaţa în pericol.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva principalului suspect, Florin Vlad, de 53 de ani, care a dispărut imediat după audierile de luni. În paralel, sunt audiaţi şi mai mulţi angajaţi ai CFR.

Anchetatorii au examinat locomotiva, vagoanele şi cuponul de şină dislocat. Până acum, nu s-a găsit însă nici o amprentă a principalului suspect, Florin Vlad, iar la domiciliul acestuia nu s-a descoperit nici o probă care să-l incrimineze.

El rămâne totuşi suspectul principal în baza unor probe considerate de anchetatori indirecte.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Craiova a declarat că s-a dispus începerea urmăririi penale, întrucât trebuiau să efectueze percheziţia în locuinţa lui Florin Vlad.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
postul craciunului jpeg
frica de întuneric
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
Cum influențează vremea eficiența unui sistem de panouri solare pentru apă caldă jpg
daniel aeroport napoli jpg
frigidere jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
copaci cazuti bucuresti jpg
image
image