Băsescu şi Sarkozy se vor întâlni la Paris pentru a discuta problema romilor

Băsescu şi Sarkozy se vor întâlni la Paris pentru a discuta problema romilor

Ultima actualizare:

Preşedintele României şi preşedintele Republicii Franceze au avut o convorbire telefonică în cursul serii de vineri, 10 septembrie, în urma căreia a fost emis următorul comunicat de presă comun:

"Preşedintele României, Traian Băsescu, şi preşedintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, au avut vineri o convorbire telefonică amicală şi constructivă. Cei doi au reamintit determinarea comună de a continua şi aprofunda parteneriatul strâns dintre România şi Franţa.

Astfel, cei doi şefi de stat au constatat deplinul acord de a răspunde eficient problemei puse de integrarea romilor, mai cu seamă, prin punerea în aplicare a acordului asupra căruia miniştrii români şi francezi au convenit, joi, 09 septembrie a.c., la Bucureşti.

Preşedintele Republicii Franceze şi preşedintele României au hotărât să lucreze împreună pe marginea acestui subiect, precum şi pe cel al romilor nomazi, cu ocazia unei viitoare întâlniri bilaterale ce va avea loc la Paris".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
smurd jpg
lacul trei ape jpg
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
Volanul unui BMW jpg
cheltuieli jpg
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
image
image