Berlusconi va demisiona după adoptarea reformelor cerute de UE

Berlusconi va demisiona după adoptarea reformelor cerute de UE

Ultima actualizare:

Liderul Executivului de la Roma pierde teren în Parlament, pe fondul crizei care afectează zona euro în general şi Italia în special. Bilanţul pe anul 2010 a fost trecut prin Camera inferioară, obţinând 308 voturi „pentru", din totalul de 630 de deputaţi. Însă ar mai fi avut nevoie de opt voturi pentru a avea garanţia că îşi va putea promova reformele.

Reacţia partidelor de opoziţie a venit imediat: „Vă cer, domnule premier, cu toată tăria, să vedeţi, în fine, care este situaţia şi să demisionaţi", i-a cerut Pier Luigi Bersani, liderul Partidului Democrat, de la tribuna Parlamentului, anunţă Reuters.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a confirmat ştirea viitoarei demisii a lui Berlusconi, imediat ce va avea loc votul, în Senat şi în Camera Deputaţilor, asupra măsurilor cerute de UE. De asemenea, într-un interviu pentru postul de televiziune Canale 5, parte a grupului de presă Mediaset, pe care îl controlează, premierul a afirmat că alegerile reprezintă singura opţiune valabilă pentru Italia la momentul actual.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
chuttersnap qhNutmNU1pE unsplash jpg
Andrew Tate FOTO Profimedia
baza jos jpg
biserica pexels1 jpeg
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
anda maria, tanara de 14 ani moarta la spital jpg
front 1 jpg
image
image