Vacanță aniversară transformată în coșmar. Doi pensionari, refuzați la îmbarcare de easyJet
O vacanță de două săptămâni în Croația și Muntenegru, pregătită pentru a sărbători 50 de ani de căsnicie, s-a încheiat într-un mod neașteptat pentru doi pensionari britanici. Eileen Snow, în vârstă de 72 de ani, și soțul ei, Stephen, de 74 de ani, au fost lăsați la sol înaintea zborului de întoarcere în Marea Britanie.

Cuplul din Emsworth, Hampshire, călătorise în perioada 16-29 august. Prima săptămână și-au petrecut-o în Croația, iar apoi au mers în Muntenegru, unde au continuat vacanța alături de familie, potrivit Mirror.
Problemele au apărut la întoarcere, pe aeroportul din Tivat.
Nu au mai fost lăsați să urce în avion
Eileen și Stephen aveau bilete pentru un zbor easyJet către Londra Gatwick, programat la ora 16.50. Aeronava avea deja întârziere în momentul în care cei doi au ajuns la poarta de îmbarcare.
Potrivit cuplului, acolo li s-a spus că nu mai pot urca în avion. Eileen susține că nu au fost singurii pasageri aflați în această situație. Alte trei cupluri ar fi fost, de asemenea, împiedicate să călătorească, astfel că zece persoane au rămas la sol.
Motivul invocat ar fi fost legat de greutatea aeronavei și de cantitatea de combustibil.
„Au lăsat să urce la bord multe persoane care au venit după noi. Ni s-a spus că avionul era plin. Zece dintre noi nu am putut pleca”, a povestit Eileen.
Ulterior, Stephen a primit un e-mail din partea companiei, prin care easyJet își cerea scuze și confirma că fusese „refuzat la îmbarcare” pentru cursa EZY8814.
„Nu ne-am oferit voluntari să rămânem la sol”
Situația l-a nemulțumit profund pe Stephen, mai ales că vacanța fusese organizată pentru un moment important din viața cuplului.
„Am fost furios și frustrat. Nu-mi venea să cred nivelul de incompetență. Mi-a stricat vacanța care fusese perfectă alături de familie. Indiferent ce susține easyJet, noi nu ne-am oferit voluntari să rămânem la sol”, a declarat pensionarul.
Potrivit regulilor privind zborurile suprarezervate, atunci când o companie estimează că are mai mulți pasageri decât locuri disponibile, trebuie să caute mai întâi persoane care acceptă voluntar să renunțe la călătorie în schimbul unor beneficii convenite.
În cazul familiei Snow, însă, cei doi susțin că nu au acceptat voluntar să renunțe la locurile lor.
Au rămas fără ajutor la aeroport
După ce au fost lăsați la sol, cuplul spune că o femeie care se ocupa de pasagerii afectați le-ar fi promis că va găsi soluții pentru transport, cazare și mâncare.
Eileen susține că femeia a plecat pentru a cere ajutor, dar nu s-ar mai fi întors.
„A promis toate lucrurile de care aveam nevoie – taxiuri, cazare, mâncare, vouchere. Ne-a abandonat”, a afirmat pensionara.
Cei doi au încercat apoi să găsească un reprezentant easyJet sau un manager al aeroportului, însă spun că nu au reușit să primească ajutorul de care aveau nevoie.
Între timp, aeroportul se apropia de ora închiderii, iar pasagerilor rămași li s-ar fi transmis că trebuie să plece.
În cele din urmă, un angajat al aeroportului i-a ajutat pe Eileen și Stephen. Acesta i-a transportat cu propria mașină până la un hotel și i-a ajutat inclusiv cu bagajele.
Pensionarii afirmă însă că au fost nevoiți să achite singuri cazarea.
Au plătit sute de lire pentru a ajunge acasă
A doua zi, Eileen a continuat să încerce să rezolve situația prin serviciul de relații cu clienții easyJet, inclusiv prin WhatsApp.
Ulterior, compania le-a transmis informații despre posibilitatea de a solicita rambursarea cheltuielilor pentru cazare, mâncare și transport, precum și despre procedura pentru obținerea compensației aferente refuzului la îmbarcare.
Pentru a reveni în Marea Britanie, cei doi au trebuit să își organizeze singuri un traseu alternativ. Au cumpărat bilete la British Airways, din Croația către Gatwick, și au plătit 190 de lire sterline pentru un taxi care să îi ducă peste graniță, până la Dubrovnik.
După sosirea pe aeroportul Gatwick, au mai cheltuit 177 de lire sterline pentru călătoria până acasă.
Explicația companiei easyJet
Compania easyJet a confirmat că Eileen și Stephen nu au putut călători cu zborul respectiv din cauza limitelor de greutate ale aeronavei.
„Ne pare foarte rău că domnul și doamna Snow nu au putut călători cu zborul lor de la Tivat către Londra Gatwick, deoarece aeronava a depășit limitele de greutate”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Reprezentantul easyJet a precizat că restricțiile privind greutatea sunt aplicate de companiile aeriene din motive de siguranță. Atunci când o aeronavă depășește limita admisă, transportatorul trebuie să reducă numărul de pasageri.
Compania susține că a încercat să reducă problemele create călătorilor afectați și că le-a oferit celor doi posibilitatea de a reveni în Marea Britanie cu următorul zbor direct.
„Am discutat ulterior cu domnul și doamna Snow, ne-am cerut scuze pentru experiența lor și le-am oferit compensația la care aveau dreptul”, a mai transmis compania.


































