Vremea se schimbă radical la final de septembrie. Unde se anunță ploi

Vremea se schimbă radical la final de septembrie. Unde se anunță ploi

Meteorologii susțin că vom avea parte de o vreme schimbătoare pentru acest final de septembrie. Vor fi temperaturi de până la 26 de grade, însă nu scăpăm de ploi. De asemenea, se va resimți o răcire mai ales în estul și sud-estul țării. 

Vremea la sfârșitul lunii septembrie.
Vremea la sfârșitul lunii septembrie. Foto: Shutterstock.

În același timp, meteorologii ANM anunță lapoviță și ninsoare la munte, la altitudini de peste 1.800 de metri. Cum arată prognoza meteo pentru sfârșitul lunii septembrie.

Unde va ploua vineri, 25 septembrie

În jumătatea de nord-vest a țării cerul va fi senin, în timp ce sud-est vor fi perioade cu cer noros. Va ploua în Oltenia, local în Banat, vestul Munteniei, la munte, pe litoral și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona litoralului

„Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în vestul Olteniei și 25 de grade în sudvestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în estul Transilvaniei și 16 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață”, mai anunță ANM.

Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, 26 septembrie, cerul va fi variabil, mai mult noros în jumătatea de sud-est a țării, pe parcursul zilei și parțial în primele ore ale nopții. Vor fi averse slabe, cantități de 1-10l/mp, local la munte și izolat în celelalte regiuni. Vântul se va intensifica pe litoral, rafalele fiind undeva la 40-50 km/h.

„Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în Muntenia și în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiuni și 15 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, se va semnala ceață”, mai spun meteorologii.

Dumincă, 27 septembrie, valorile termice vor fi apropiate de media normală specifice perioadei. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, mai ales după-amiaza și la începutul nopții, când pe arii restrânse vor fi averse slabe la munte, în centrul și în sudul teritoriului. Vântul se va intensifica în estul Munteniei și local în Dobrogea.

„Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 24 de grade, iar cele minime vor fi de la 2 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până la 14...15 grade pe litoral. Dimineața și noaptea izolat se va semnala ceață”, se mai arată în prognoza publicată de ANM.

Vremea în ultimele trei zile din septembrie

Luni, 28 septembrie, valorile se vor menține în limitele celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros și mai ales în a doua parte a zilei și noaptea vor fi averse slabe cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice și sud-estice.

„Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa în general între 6 și 14 grade. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață”, spun meteorologii.

Pentru ziua de marți, 29 septembrie, ANM arată că în jumătatea de est a țării, vremea va fi răcoroasă, va ploua pe arii relativ extinse (posibil moderat și izolat însemnat cantitativ), iar vântul va avea intensificări locale. 

„În restul teritoriului, valorile termice se vor situa ușor peste normele perioadei, probabilitatea de ploaie va fi redusă, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade”, conform ANM.

Pe 30 septembrie în estul și sud-estul țării va fi vreme răcoroasă și probabilitate relativ mare pentru ploi locale. În celelalte zone temperaturile se vor menține ușor peste normele perioadei, iar ploi slabe vor fi posibile izolat. 

„Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în est-sud-est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade”, se mai arată în prognoza ANM.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
accident (2) jpg
aeroport (1) jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image
image