Brancu şi-a botezat fiul în Apa Iordanului!

Brancu şi-a botezat fiul în Apa Iordanului!

Ultima actualizare:
Micuţul Tudor  a adormit la  petrecere
Micuţul Tudor a adormit la petrecere

Soţii Oana Turcu şi Cristi Brancu şi-au dorit, pentru primul lor moştenitor, un botez departe de ochii curioşilor, aşa că s-au urcat frumuşel în avion cu destinaţia Isreal, unde de altfel a avut loc şi petrecerea. Tudor a fost creştinat, pe 15 octombrie, atât în Biserica Sfântul Gheorghe din Ierusalim, cât şi în Apa Iordanului, unde a fost botezat şi Isus Hristos.

Cristi Brancu şi Oana Turcu (Antena 2) au decis, împreună cu prietenii lor, Ion Antonescu şi Mirela Albu, să-şi boteze copilul în Ţara Sfântă, la Ierusalim.

Marele eveniment a avut loc săptămâna trecută, pe 15 octombrie, iar bebeluşul a avut parte de două slujbe de creştinare, în Biserica Sfântul Gheorghe şi în Apa Iordanului, ţinute de părintele Serafim:

„Ca şi la botezul din biserică, micuţul Tudor a fost dezbrăcat la piele şi a intrat cu totul în apa Iordanului, unde a fost botezat şi Isus Hristos.

Bebeluşul nu a plâns nici de data asta, dar noi am fost extrem de emoţionaţi. Seara, la Tel Aviv, a urmat petrecerea de botez, la restaurantul exclusivist Herbert Samuel, ales de naşi.

La petrecere, Tudor a stat treaz doar cinci minute, însă noi am petrecut pâna la miezul nopţii!", ne-a povestit Cristi Brancu.

Micuţul Tudor a adormit la petrecere

În urmă cu trei ani, Oana şi Cristi  s-au botezat şi ei în apa Iordanului
În urmă cu trei ani, Oana şi Cristi s-au botezat şi ei în apa Iordanului

Şi-au sfinţit şi cununia în Israel

Cristi Brancu şi Oana Turcu au ales, în urmă cu trei ani, să-şi sfinţească şi cununia în Apa Iordanului, în cămăşi lungi albe, conform obiceiului:

"Ne-am dorit ca preotul paroh Petru Ignat de la Biserica Sf. Vineri din Bucureşti să ne boteze în Apa Iordanului, după toate obiceiurile.

Am fost singurul cuplu care a ales să facă botezul în veşminte albe, adecvate. A fost o experienţă purificatoare", ne-au povestit ei.

În urmă cu trei ani, Oana şi Cristi s-au botezat şi ei în apa Iordanului


    În urmă cu trei ani, Oana şi Cristi  s-au botezat şi ei în apa Iordanului
În urmă cu trei ani, Oana şi Cristi s-au botezat şi ei în apa Iordanului

Mai citeşte:

Brancu a făcut chef în grădină pentru fiul lui

Brancu:

«Fiul meu scapă de colici doar cu medicamente din Austria!»

EXCLUSIV

Soţia lui Brancu a născut un băieţel. Îl cheamă Tudor şi are 3,75 kg!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alex tanar mort accident brasov jpg
Plajă Neptun - Olimp FOTO Shutterstock
pluto foto nasa png
menta jpg
ion tiriac turn lacul tei jpg
Design fără titlu (6) png
Design fără titlu (5) png
oxy residence 2 jpg
image
image