Ce să cumperi înainte de Paşte
Se anunţă un nou val de scumpiri, iar masa de Paşte va fi şi mai săracă. Asta, dacă nu vom cumpăra din timp cele necesare pentru sărbători. Iată o listă cu produse neperisabile pe care ar trebui să le luăm de pe acum din supermarket.
În preajma sărbătorilor, preţurile alimentelor vor fi mult mai mari decât sunt în prezent. Aşadar, de ce să nu ne aprovizionăm de pe acum cumpărând produse care rezistă în timp şi la preţuri mai mici decât se vor vinde peste o lună?
Citeşte şi:
Uite ce să eviţi când faci cumpărături de la reduceri!
După distracţie, din nou la cumpărături
Uite cum trebuie să aranjezi masa pentru musafiri!
Uite cum mănânci sănătos şi ieftin
Carnea şi legumele pot fi păstrate în congelator, uleiul, făina şi zahărul pot fi depozitate în cămară, într-un loc uscat, întunecos şi răcoros.
Nu mai vorbim despre nuci, băuturi alcoolice şi condimente pentru fripturi care au un termen de valabilitate îndelungat. Astfel, în preajma sărbătorilor nu ne vor mai rămâne de cumpărat decât alimente ce trebuie consumate imediat cum ar fi ouă, brânză, lapte, unt, smântână, borş, legume proaspete şi fructe.
Făcându- ne de pe acum provizii, vom putea avea o masă de Paşte îndestulată, fără a cheltui mulţi bani. Iată la ce preţuri se vând în prezent alimentele pe care le vom folosi la pregătirea mesei de Paşte.
«Cumpăraţi doar nuci în coajă!» Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti
Nu cumpăraţi miez de nucă, ci doar nuci în coajă. Miezul de nucă râncezeşte foarte repede şi riscăm să ne îmbolnăvim dacă îl consumăm ca atare.
Carnea de oaie rămâne proaspătă şi 9 luni dacă este ţinută în congelator în condiţii optime (-18 grade Celsius). Aceasta se porţionează în cantităţi pe care să le folosim o singură dată, evitând decongelarea şi recongelarea.
Apoi, carnea se spală, se tamponează de apă şi se introduce în congelator cât mai rapid. Alimentele precum zahărul, făina şi orezul se ţin ferite de lumină, umiditate şi căldură evitând apariţia insectelor şi a mucegaiului. Pasta de tomate şi muştarul se păstrează închise ermetic la temperatura camerei.