Click! ne plăteşte întreţinerea

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Şi-au încercat norocul cu Click! şi au câştigat bani pentru întreţinere. Este vorba despre doi bucureşteni care au intrat în marea familie a celor care, datorită ziarului nostru, nu mai trebuie să-şi facă griji în privinţa facturilor.

Bucureşteanul Cornel Apostol nu este la primul câştig cu ziarul lui preferat.

„Am participat de multe ori la concursul vostru şi voi continua să o fac, pentru că îl consider unul foarte serios. Mai ales în ziua de azi, când se anunţă tot felul de scumpiri, e mare lucru să primeşti vestea că cineva îţi plăteşte întreţinerea", ne-a spus, bucuros, bărbatul în vârstă de 55 ani, care lucrează ca administrator la o firmă.

Tu nu vrei să scapi de grija facturilor? Click! continuă să plătească întreţinerea celor mai fideli cititori. Concursul „Click! şi Click! pentru femei te scapă de întreţinere!" continuă până la 22 octombrie.

Vom acorda premii în valoare totală de 100.000 de lei pentru cele patru regiuni: Muntenia-Oltenia, Moldova, Dobrogea şi Transilvania.

Astfel, în fiecare săptămână, zece cititorii ai ziarului nostru vor câştiga premii de câte 500 de lei fiecare.

«M-am asigurat pentru toată vara»

„Citesc Click! în fiecare zi. Nu am câştigat niciodată până acum, dar am perseverat şi uite că am avut şi eu norocul să-mi regăsesc numele pe lista câştigătorilor", ne-a spus bucureşteanca Antoaneta Petroi, în vârstă de 72 de ani.

„Este un concurs pe cinste, pentru că vine în ajutorul omului simplu, care nu se descurcă nemaipomenit cu banii. Pentru o pensionară ca mine, care nu primeşte mai mult de 10 milioane lei vechi pe lună, 1 milion cât vine, de obicei, întreţinerea pe timp de vară înseamnă destul de mult. Datorită vouă, nu îmi mai fac griji în privinţa întreţinerii", ne-a mărturisit pensionara.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
judecator 740x375 jpeg
piramide egipt pixabay jpg
pesimism jpg
kebab 2451112 1280 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   profimedia 1075426324 jpg
incendiu onesti facebook jpg
fabrica titan masini grele sa profit webp
Conferință la Muzeul Drents (Assen) despre recuperarea coifului de la Coțofenești și a două brățări de aur. FOTO Inquam Photos / Vincent Jannink
image
image