CM 2010: Venituri de trei miliarde de euro!

Ultima actualizare:

Într-o perioadă în care turismul global a înregistrat pierderi semnificative, africanii se bucură de o creştere importantă.

"Hotelurile sunt ocupate în proporţie 80%. Pe plan mondial, turismul a înregistrat o scădere de 4%, în timp ce noi am crescut cu 3,7%. Ne-am îndeplinit targetul deja. A crescut numărul de vizitatori din alte ţări, precum Mexic sau Brazilia, dar cei mai mulţi au venit din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Australia, Franţa, Olanda şi Argentina. Un rol important l-a avut şi implementarea acelor Fan Festuri, locurile unde suporterii care nu intră pe stadion urmăresc meciurile pe ecrane gigant. Prin aceste locaţii, am promovat şi imaginea Africii de Sud. Deocamdată, avem doar estimări neoficiale, dar ne învârtim în jurul sumei de trei miliarde de euro venituri din turism", a menţionat Roshene Singh, director de marketing al Turismului Sud-African.

În ceea ce priveşte organizarea propriu-zisă a Mondialului, FIFA a avut numai cuvinte de laudă pentru ţara gazdă. "Obiectivele au fost atinse în proporţie de 100%. Este o Cupă Mondială perfectă", a mărturisit secretarul general al forului, Jerome Valcke.

CIFRELE CM

2.248.796 de oameni au asistat la cele 48 de meciuri din faza grupelor;

47.600 de spectatori au venit în medie pe stadioanele din Africa de Sud;

1.489.525 de fani au vizionat partidele în Fan Festurile FIFA;

682.317 străini au aterizat în Africa de Sud între 1 iunie şi 21 iunie 2010, cu aproape 150.000 mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net