Credite mai ieftine pentru clienţii fideli

Ultima actualizare:

La începutul anului, oficialii Volksbank susţineau că în momentul în care vor relua activitatea de creditare pentru populaţie, se vor reorienta doar către clienţii fideli. În iulie, Volksbank a început să acorde din nou credite populaţiei, după o pauză de mai bine de 6 luni, iar promisiunea a fost păstrată, în mare parte.

Toţi cei care doresc să obţină un credit pentru locuinţă de la Volksbank trebuie să aibă contul curent la bancă, în care să-şi încaseze salariul. Ei beneficiază, în schimb, de dobânzi reduse cu 1 punct procentual faţă de oferta standard.

UniCredit Ţiriac Bank au urmat şi ei acest model. Solicitanţii de credite de consum fără ipotecă în euro beneficiază de o dobândă cu 1 punct procentual mai redusă dacă acceptă să îşi vireze salariul lunar într-un cont curent deschis la UniCredit Ţiriac Bank.

De curând şi OTP Bank a recurs la această strategie în activitatea de creditare. Reducerea de 1 punct procentual este aplicată însă la credite ipotecare sau de nevoi personale cu ipotecă.

Din octombrie, BCR a decis să adopte aceeaşi strategie, în cazul creditelor de consum. Astfel, clienţii care au un istoric cu banca - respectiv îşi încasează salariul într-un cont curent sau au avut în trecut credite de la BCR pe care le-au achitat la timp - beneficiază de o dobândă redusă cu până la 2 procente la lei şi 2,5 procente la euro.

Mai multe informaţii de­­spre bănci şi alte instituţii financiare găsiţi pe Conso.ro, un portal de informaţii financiare şi credite bancare.

Beneficii pentru creditele-pachet

În trecut băncile s-au limitat la încercarea de a introduce oferte oarecum similare pe piaţă odată cu lansarea pachetelor de produse şi servicii.

La BRD, clienţii au comisioane reduse pentru analiza dosarului de credit dacă achiziţionează un pachet, iar la BCR se oferă overdraft cu dobândă mai mică cu 2 puncte procentuale. Tot aici, clienţii care îşi virează salariul lunar într-un cont nu trebuie să mai prezinte adeverinţă de venit dacă solicită un împrumut.

Şi la Raiffeisen Bank, cine optează pentru pachetele de produse şi servicii poate beneficia de dobândă 0% pentru primii 300 lei utilizaţi din linia de overdraft.

Băncile încep uşor-uşor să reducă dobânzile

În ultimele două luni, pe fondul scăderii dobânzii de politică monetară utilizată de BNR dar şi a reducerilor indicilor pe pieţele internaţionale, băncile româneşti au început să scadă la rândul lor costurile percepute la credite.

În medie, dobânda anuală efectivă (DAE) al unui credit de nevoi personale fără ipotecă în lei a ajuns la 25,8% faţă de aproape 30%, nivelul maxim, înregistrat în primăvară.

Creditul de consum în euro s-a ieftinit în medie cu 4,5 procente de la începutul anului, până la un nivel total al costurilor de 19,9%.

În ceea ce priveşte creditele ipotecare, DAE pentru cei care se orientează către varianta în euro este în prezent de 10%, în timp ce pentru creditele în lei, DAE medie este de 16,4%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net