Cruzime fără limite: O mamă i-a scos ochii fiului ei în timpul unui ritual satanic
O mamă din Mexic și-a lăsat orb propriul copil în vârstă de cinci ani, după ce i-a scos ochii cu propriile ei degete în timpul unui ritual satanic, informează surse medicale, citate de EFE.
Șapte persoane au fost reținute de către polițiști, printre care și agresoarea, în vârstă de 23 de ani, a declarat un reprezentant al primăriei Nezahualcoyotl, orașul în care s-a produs tragedia.
"Avem o ipoteză: credem că este vorba de un ritual satanic. Ei spun că era o ceremonie religioasă", a mai spus Mayra Perez, directorul adjunct al departamentului de relații publice din cadrul primăriei Nezahualcoyotl.
Totul s-a petrecut în jurul orei locale 08.30 (15.30, ora României). Doisprezece persoane, dintre care trei minore, erau închise într-o locuință pentru a practica "o ceremonie religioasă".
Fratele agresoarei a declarat că femeia își ținea copilul în brațe atunci când le-a cerut celorlalți participanți la ritual să închidă ochii. În acel moment mama i-a băgat degetele în ochi micuțului și l-a lăsat orb.
Rudele agresoarei au alertat autoritățile, iar micuțul a fost transportat la un spital pediatric din capitala Mexicului. Acolo, medicii au reușit să-l stabilizeze.
Potrivit unchiului băiatului, majoritatea celor care au participat la ritualul care a durat câteva zile se aflau sub influența drogurilor, lucru care i-a împiedicat să-l ajute pe micuț.
Procuratura a deschis o anchetă în acest caz, însă deocamdată nu se știe dacă vreunul dintre adulții care au fost prezenți la ritual vor fi puși sub acuzare.
Băiatul agresat se află în afara oricărui pericol, însă are "un traumatism sever la ochi, ceea ce face ca leziunea să fie ireversibilă", au declarat surse medicale pentru EFE. Băiatul va rămâne orb pe viață.
Se pare că băiatul prezenta mușcături la nivelul brațului și urechii.