Dan Bittman îşi ascunde operaţia sub un fular

Dan Bittman îşi ascunde operaţia sub un fular

Ultima actualizare:

    Cântăreţul a fost  fotografiat luni, în  centrul Bucureştiului (foto: lexar)
Cântăreţul a fost fotografiat luni, în centrul Bucureştiului (foto: lexar)

Dan Bittman (50 de ani) a trecut prin momente grele, în urmă cu două săptămâni, când medicii austrieci l-au operat pentru a-i desfunda carotida. Acum, se află în perioada de recuperare.

Şi-a anulat toate concertele din această perioadă, deoarece medicii i-au recomandat să nu facă efort. Dan Bittman se simte, însă, bine după operaţie şi e la fel de activ în viaţa cotidiană ca şi înainte de intervenţia chirurgicală.

La o săptămână de la externarea din Clinica AKH, din Viena, fotoreporterii Click! l-au surprins în parcarea unui mall din Bucureşti. În fotografiile făcute atunci, se putea vedea clar bandajul pe care îl avea la gât. Luni, însă, când a fost din nou fotografiat, de data aceasta mergând la o bancă în centrul Capitalei, Bittman nu a vrut să-şi mai lase pansamentul la vedere. Aşa că l-a acoperit cu un fular, astfel încât să nu atragă atenţia nimănui.

simeon stalpnicul png

În urmă cu circa un an, solistul trupei Holograf a fost la un control de rutină, deoarece obosea foarte repede. Medicul l-a sfătuit atunci să facă un examen RMN.

După investigaţie, Bittman a fost diagnosticat cu stenoză carotidiană asimptomatică. Asta înseamnă că pe carotidă, una dintre venele care transportă sângele către creier, s-a depus grăsime.

Vena s-a îngustat, circulaţia sângelui fiind, astfel, îngreunată, motiv pentru care creierul nu mai era bine irigat. Medicii au spus că, dacă nu se opera, risca să facă fie accident vascular cerebral, fie infarct.

Click! spune

Chiar dacă şi-au amânat concertele, membrii formaţiei Holograf nu stau degeaba. Ei tocmai au lansat, la Europa FM, un nou single.

Acesta se numeşte „Dacă noi ne iubim" şi este un nou extras de pe albumul „Love Affair". Concertele Holograf vor fi reprogramate la începutul anului viitor, a mai anunţat formaţia, iar cei care au achiziţionat bilete la spectacole pot să le păstreze pentru data la care acestea vor avea loc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
grecia canicula  jpg
trump jpeg
jocuri de noroc online pacanele shutterstock
canicula, foto shutterstock jpg
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
zuluzulu man 1278713 jpg
image
image