«De Lăsata Secului facem cele mai tari vrăji»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Descântece şi magii mai “tari” ca ieri rar se mai fac! Vrăjitoarele spun că duminica de 14 februarie a fost una specială. După 30 de ani, Ziua Îndrăgostiţilor a „picat” exact de Lăsata Secului.

Puterile unui descântec cresc enorm într-o asemenea zi! Cel puţin, aşa susţine vrăjitoarea Vanessa.

"Practic, puterea noastră e mult mai mare. Dacă fac o vrajă pentru dragoste, persoana respectivă e sunată de iubit în câteva minute", s-a lăudat specialista în magie din Chitila.

Ieri, ajutată de asistenta sa Ramona, ea a făcut în prezenţa reporterilor Click! un descântec pentru ţară.

Un foc aprins în amurgul zilei, lumânări şi câteva borcane cu legume. Vântul acestui final de iarnă a fost un impediment, dar focul s-a încăpăţânat să rămână aprins.

„V-am zis că e o zi specială", ne-a spus Vanessa, după care a continuat cu rugăciunea propriu-zisă: "Cum se potoleşte vântul ca pământul, soarele de pe cer, focul prin cuptor aşa am potolit şi aşa am domolit răutatea, criza şi hoţia şi toate cele răutăcioase din România".

Descântecul a continuat vreo jumătate de oră. Rezultatul? "Mi se arată că vom avea un an foarte bogat în grâne şi spre final prosper în afaceri", ne-a asigurat vrăjitoarea.

«Preşedintele Băsescu e foarte bolnav»

Vanessa a făcut şi un descântec pentru preşedintele ţării.

"Mi se arată că Băsescu are mari probleme de sănătate. Mă voi mai ruga azi pentru el pentru că are mare nevoie", ne-a explicat tânăra.

«Costin Mărculescu are cununiile legate»

Vanessa a descoperit de curând că şi unul dintre craii Bucureştiului are ceva probleme cu vrăjile.

"Costin Mărculescu are vrăji făcute. Mie mi se arată în cărţi că are cununiile legate până la 59 de ani", ne-a explicat vrăjitoarea.

N-au fost primite să descânte clădirea Parlamentului

Senatorii şi deputaţii au intrarea la locul de muncă descântată de vrăjitoare şi stropită cu apă "trăznită".

Înarmate cu ghiocuri şi buchete de flori, Rovenţa, Isaura, Geanina şi Samira s-au prezentat drept ucenice ale vrăjitoarei Cireşica.

Ele au vrut să stopească Parlamentul cu apă din Someş şi Arieş, descântată la Cluj în cadrul ritalului special de nouă zile dedicat alungării blestemului flăcării violet din politică.

simeon stalpnicul png

Numai că, surpriză, cele patru nu au fost lăsate să treacă de gard, deşi la Parlament au fost "Zilele Porţilor deschise". Aşa că vrăjitoarele au trebuit să se mulţumească cu stropirea gardului şi a trecătorilor.

"Să rămână Parlamentul curat, luminat, de la Dumnezeu lăsat", incantau ele de zor, către intrarea oficială a Casei Poporului, sub privirile ameninţătoare ale paznicilor.

Chiar dacă vrăjitoarele nu au avut voie în Parlament, zeci de mii de români au vizitat în acest weekend Casa Poporului, stând şi câte două ore la coadă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
bit.ly
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
images jpg
image png
Cum readuci la viață florile tale preferate, foto Shutterstock  jpg
Oskar Schindler a salvat peste 1200 de evrei, foto Pinterest jpg
Botosani 2 jpg
image png
Vladimir Putin Profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net