Diplomă de aur de la Cioabă pentru Madonna
Dacă fluierăturile publicului nu i-au picat prea bine Madonnei, la concertul de la Bucureşti, cântăreaţa are motive de satisfacţie. Sau de amuzament.
Regele romilor, Florin Cioabă, a anunţat că îi va trimite reginei muzicii pop, Madonna, o diplomă de aur, în semn de recunoştinţă pentru mesajul transmis de artistă, cu privire la discriminarea ţiganilor.
“Este pentru prima dată când am comandat o diplomă de aur. Nu am mai dat niciodată aşa ceva. Este o diplomă din aur, făcută în România, pentru că Madonna este o luptătoare pentru drepturile romilor din Europa”, a declarat pentru Agerpres regele Cioabă.
“Ce a făcut Madonna pentru noi înseamnă foarte mult, echivalează cu tot ce au făcut organizaţiile rome din toată Europa ca să sensibilizeze oficialităţile”, a mai spus acesta.
Muzică da, romi nu
Florin Cioabă recunoaşte că nu a văzut concertul artistei de la Bucureşti, dar s-a declarat încântat de faptul că Madonna a cântat muzică ţigănească. Singura problemă a regelui este legată de cei 60.000 de fani Madonna, care au fluierat-o pe divă la Bucureşti, când a vorbit despre discriminarea romilor. “Tuturor le plac muzica şi dansurile noastre, dar nu le plac romii - aici este problema celor care au fluierat la Madonna”, crede Cioabă.
El nu a precizat în cât timp se va turna în aur diploma de mulţumire pentru Madonna, dar a spus că i-o va trimite prin curier diplomatic, cu ajutorul Ambasadei SUA de la Bucureşti. (N.R.)