Emilia Popescu, despre viaţa după divorţ: «Te încearcă scârba, disperarea, tristeţea»

Ultima actualizare:

Actriţa s-a despărţit de flautistul Ionuţ Ştefănescu în 2009, iar divorţul a fost unul atât de discret, încât, luni de zile, nimeni n-a ştiut. De atunci a trecut ceva vreme, care a adus resemnarea.

N-ai cum să te rupi de ceea ce e în jurul tău, te încearcă tristeţea, scârba, disperarea, dar salvarea vine de la ceea ce ţi se întâmplă pe dinăuntru. Sigur că a fost o perioadă mai dificilă pentru mine şi pentru fiica mea, Maria, care, acum, la 14 ani, încearcă să se descopere.”, a declarat Emilia pentru ziarul Naţional.

Deşi i s-au pus în cârcă relaţii ba cu Florin Piersic, ba cu Ştefan Bănică Junior, actriţa s-a detaşat mereu de astfel de presupuneri, subliniind că între ea şi colegii de pe scenă s-au legat prietenii foarte puternice.

Eu n-am jucat cu sex simboluri, – spune Emilia Popescu – ci cu actori. La Florin, veneau în cabină admiratoare de toate vârstele. După Ştefan, fetele sunt înnebunite şi acum, ca în vremea «Liceenilor». Ne amuzam, făceam parte din aceeaşi gaşcă, ne ştiam vieţile, doar suntem împreună de 20 de ani.”, a completat actriţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image