«Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oară» AUDIO

«Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oară» AUDIO

Ultima actualizare:
Avocatul Mircea Victor Daniel Chitic
Avocatul Mircea Victor Daniel Chitic

Avocatul bucureştean Mircea Victor Daniel Chitic (33 de ani) a declarat pentru Adevărul de Seară Constanţa cum s-a petrecut conflictul său cu preşedintele Traian Băsescu, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

„Mă plimbam pe aleea dintre restaurantul Cireşica şi vila Uniunii Scriitorilor cu soţia mea. Preşedintele ieşea de la Cireşica în acel moment. A luat-o prin dreapta maşinii, a deschis portiera pentru a intra soţia, după care a trecut prin spatele maşinii şi a deschis uşa, să intre. L-am văzut şi i-am strigat «Să-ţi fi ruşine!”». Preşedintele a ripostat şi mi-a zis «De ce să îmi fie ruşine, dobitocule?» Eu i-am răspuns: «Pentru ce aţi făcut cu ţara asta». În acel moment, preşedintele a strigat la mine: «Eşti un dobitoc!», iar eu i-am răspuns «Da, sunt un dobitoc că te-am votat prima oară». Replica lui a fost: «Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oar㻓, a relatat Mircea Victor Daniel Chitic, pentru Adevărul de Seară Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu a pălmuit un trecător în faţa localului Cireşica din Neptun

Preşedinţia: O persoană agresivă a adresat injurii şefului statului, nu a fost contact fizic

Bărbatul spune că preşedintele s-a îndreptat atunci către el.

„S-a uitat fix în ochii mei, iar apoi mi-a dat un dos de palmă fix în gură. S-a întors la maşină şi a plecat imediat. Doi SPP-işti au venit imediat către mine, m-au imobilizat de mâini şi de picioare. Şi-au făcut meseria şi au plecat civilizat“, a mai povestit avocatul.


    Avocatul Mircea Victor Daniel Chitic
Avocatul Mircea Victor Daniel Chitic

Ascultă mai jos declaraţia avocatului Mircea Victor Daniel Chitic la Antena 3



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
chuttersnap qhNutmNU1pE unsplash jpg
Andrew Tate FOTO Profimedia
baza jos jpg
biserica pexels1 jpeg
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
anda maria, tanara de 14 ani moarta la spital jpg
front 1 jpg
image
image