Fapt divers - ultimele știri - click.ro - pagina 165

Fapt divers

Pagina 165
image png
Ce înseamnă când un câine se întinde în fața stăpânului său, potrivit medicilor veterinari
Câinii sunt considerați cei mai buni prieteni ai omului datorită loialității și abilității lor extraordinare de a comunica cu oamenii. Pe lângă lătrat, mârâit sau așteptatul dat din coadă, acești patrupezi transmit mesaje și prin gesturi mai subtile.
Fapt divers
Poza de cover  Rolul crucial al invertoarelor in eficienta panourilor solare Vezi aici pas cu pas Casa, panouri solare montate pe acoperis, curte, natura jpg
La ce distanță de gardul vecinului ai voie să construiești. Ce spune legea
Construirea unei locuințe sau a unei anexe pe terenul propriu presupune respectarea unor reguli clare, stabilite de legislația în vigoare și de regulamentele urbanistice locale.
Fapt divers
cuvant pexels jpg
Cuvântul pe care toți românii l-au folosit greșit până acum. Îl pronunță extrem de des, însă complet eronat
Există în limba română numeroase cuvinte care, de-a lungul timpului, au ajuns să fie utilizate greșit de foarte mulți vorbitori, fie din neatenție, fie din cauza felului în care sună.
Fapt divers
image png
O stewardesă din România care lucrează în aviația privată povestește cum își tratează milionarii femeile din viața lor: „Nu există conceptul de femeie materialistă
O tânără româncă ce activează ca stewardesă în aviația privată de mai bine de patru ani de zile a povestit pe rețelele de socializare cum își tratează milionarii femeile din viața lor. Românca susține că în cazul lor nu există conceptul de „femeie materialistă”.
Fapt divers
shutterstock 2191038833 jpg
Ce ascunde Lidl în marca proprie Pilos? Cea mai bună calitate la prețuri accesibile: lapte și din România, gust și prețuri Lidl care îți respectă bugetul
Indiferent că e vorba de un mic dejun consistent, o gustare rapidă sau un desert simplu, marca proprie Pilos de la Lidl face ca alimentația echilibrată să fie mai la îndemână în fiecare zi, la un raport excelent calitate-preț. Iar săptămâna aceasta, prin reducerile exclusive din Lidl Plus, produsele
Fapt divers
image png
Nu mai spăla vasele ca până acum! Pune sare pe burete și vei vedea ce se întâmplă: te scapă de o mare problemă!
Multe produse de curățenie care se găsesc în comerț promit rezultate rapide și imediate. Unele își fac treaba așa cum trebuie, altele nu, însă gospodinele aleg să apeleze la diverse trucuri care să le ajute să curețe casa mult mai simplu, rapid și mai ieftin. Află de ce multe dintre ele obișnuiesc s
Fapt divers
rechin portocaliu facebook jpg
Un rechin portocaliu unic, prins de un pescar în Marea Caraibilor!
Un pescar din Costa Rica a făcut o captură remarcabilă: primul rechin portocaliu documentat științific. Garvin Watson a scos din apele de lângă Parcul Național Tortuguero, în august 2024, un rechin doică, lung de aproape 2 metri. „A fost incredibil”, a declarat Watson pentru USA Today.
Fapt divers
Al Capone FOTO Profimedia jpg
Legătura neștiută dintre Al Capone și data de expirare de pe sticlele de lapte. Nimeni nu a știut asta până acum
Puțini știu că unul dintre cele mai mari nume ale crimei organizate din America – Al Capone – nu a rămas în istorie doar pentru contrabandă, violență și rețelele mafiote din Chicago.
Fapt divers
nunta, foto shutterstock jpg
O femeie din București și-a căutat nași de nuntă pe Facebook. Ce s-a întâmplat: „Nu mă așteptam”
Internetul și rețele de socializare au schimbat complet modul în care privim lumea din jur, cât și unele tradiții. Iar o tradiție nou apărută este căutarea nașilor pe Facebook!
Fapt divers
mogadishu png
Un tânăr a vizitat toate țările din lume și dezvăluie care este cel mai periculos oraș de pe glob: „Foarte, foarte ostil”
În urmă cu un deceniu, Drew Binsky a decis să viziteze toate țările de pe glob. Acum, tânărul în vârstă de numai 34 de ani are un canal de succes pe YouTube și vorbește despre locurile periculoase unde nu s-ar mai întoarce niciodată.
Fapt divers
preturi romania png
O italiancă a fost șocată de prețurile din România: „Mi se pare foarte scump aici”
Un cuplu mixt format dintr-un român și o italiancă a stârnit numeroase discuții în mediul online după ce au vorbit despre prețurile din România. Cei doi au mers într-un supermarket cunoscut din țara noastră și au comparat prețurile cu cele din Italia, iar rezultatul a fost unul surprinzător.
Fapt divers
ambrozie jpg
Planta din curte de care trebuie să scapi. Amenda e de 20.000 lei, controale în octombrie
Mai mult, vor fi intensificate controalele pentru a depista terenurile infestatate cu ambrozie periculoasă.
Fapt divers
test1 jpeg
Testul de inteligență pe care cei cu minte sclipitoare îl rezolvă în doar zece secunde. Câte diferențe sunt între cele două imagini?
La prima vedere, acest test de inteligență pare a fi unul absolut banal. Tot ce ni se cere să facem este să găsim toate diferențele dintre cele două desene de mai jos.
Fapt divers
cetatea golubat jpg
Cetatea care nu se află în România, dar poate fi văzută perfect și din țara noastră. Drumul până la ea este o încântare
Călătoria de-a lungul Dunării ascunde surprize dintre cele mai plăcute. Drumul șerpuiește printre munți și apă, oferind priveliști rare. Fiecare cotitură lasă loc unei imagini perfecte, parcă desprinsă dintr-un tablou.
Fapt divers
image png
Românii, răsfățați de sărbători! Când pică Anul Nou și câte zile libere vor avea. Se face o „punte” record
Anul 2026 se anunță generos pentru români în materie de zile libere. Crăciunul și Anul Nou cad în zile favorabile, iar „punțile” acordate de guvern ar putea transforma perioada sărbătorilor într-o vacanță prelungită de aproape trei săptămâni.
Fapt divers
image png
Tendințe în modă. Care este culoarea surpriză care ia locul negrului în această toamnă?
Toamna 2025 aduce cu sine o schimbare puternică în paleta stilistică. După ani de neutralitate și minimalism dominat de bejuri, griuri și pasteluri discrete, movul – culoarea luxului, a introspecției și a puterii – a revenit în forță.
Fapt divers
Bebelus parinte 2493600455 jpg
Care sunt numele de copii interzise în țara noastră în 2025
În România, alegerea numelui copilului este, în general, la latitudinea părinților, însă Codul Civil stabilește limite clare menite să protejeze integritatea, reputația și bunăstarea minorilor.
Fapt divers
mihai viteazu moarte jpg
Cine a fost generalul care a ordonat asasinarea lui Mihai Viteazul. Și acum e considerat un personaj controversat
Puțini își mai amintesc astăzi de numele lui Giorgio Basta, însă acest general de origine albaneză a jucat un rol esențial atât în istoria Europei, cât și în cea a României.
Fapt divers
rose 2721846 1280 jpg
apa ocean mare istock jpg
Singurul animal din lume care te face să fugi mâncând pământul! Are ochii transparenți și arată ca un extraterestru
În adâncurile misterioase ale oceanelor, există creaturi care par desprinse din filmele SF. Dintre toate adaptările bizare care au apărut în lumea subacvatică, peștele-butoi, cunoscut științific drept Macropinna microstoma, se remarcă printr-o apariție cu adevărat extraterestră.
Fapt divers
sarichioi jpg
Satul în care tinerii plecați în străinătate se întorc să-și investească toți banii. Arată ca-n paradis și are prețuri mici
La malul lacului Razim se află Sarichioi – un sat lipovenesc din zona Deltei Dunării unde prezentul și trecutul se întâlnesc la fiecare pas.
Fapt divers
Orhideea fantoma jpg
Orhideea Fantomă sau „Sfântul Graal”, una dintre cele mai rare și enigmatice plante de pe Pământ
Orhideea-fantomă, supranumită și „Sfântul Graal”, este una dintre cele mai rare și enigmatice flori de pe planetă. Lipsită de frunze și incapabilă să facă fotosinteză, trăiește ascunsă în pădurile umede
Fapt divers
test1 jpeg
Câte cărți sunt ascunse în această imagine? Testul de inteligență pe care puțini oameni îl pot rezolva în doar zece secunde
Este un test de inteligență care, cel puțin la prima vedere, poate părea a fi destul de simplu de rezolvat. La urma urmei, în fața noastră se află un desen simplu și tot ce ni se cere să facem este să găsim toate cărțile ascunse în el.
Fapt divers
bani jpg
De cât de mulți bani are nevoie o familie în România pentru un trai decent. Calculele făcute de Inteligența Artificială
Într-o perioadă marcată de inflație, creșteri ale prețurilor la utilități și modificări fiscale, mulți români se întreabă cât ar trebui să câștige o familie pentru a duce un trai decent în România.
Fapt divers
legume flori fructe istock jpg
Întrebarea la care aproape nimeni nu poate să răspundă. Care legumă este, de fapt, o floare
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că există anumite legume care, cel puțin din punct de vedere botanic, sunt, de fapt, fructe. Însă, un detaliu pe care nu foarte mulți oameni îl știu este faptul că un ingredient despre care cu toții credem că este o legumă este, în realitate, o floare!
Fapt divers
rosii tomate istock jpg
Trucul simplu care grăbește coacerea roșiilor. Ai nevoie de un ac de siguranță
Românii care stau la curte cu siguranță s-au lovit de situații în care roșiile nu s-au copt la timp, nici măcar la început de toamnă. Din păcate, această problemă va afecta gustul și aspectul recoltei, așa că nu trebuie ignorată.
Fapt divers
Muzeu Mila 23 jpg
Satul pitoresc din România unde liniștea și tradiția se luptă cu valul de turism. În acest loc s-a născut un mare sportiv
Undeva, la capăt de apă, între stufăriș și bălți tăcute, se află Mila 23 – un sat pescăresc din inima Deltei Dunării.
Fapt divers
Statiunea Neptun   Plaja La Steaguri jpg
Experiența de coșmar prin care a trecut o familie într-un hotel din Neptun. Au fost nevoiți să plece în toiul nopții
Ce ar fi trebuit să fie câteva zile pline de relaxare s-au transformat a fi într-o experiență de coșmar pentru o familie de români aflată în Neptun. Din păcate, turiștii au trebuit să părăsească hotelul de patru stele în care se cazaseră după ce au descoperit ploșnițe în cameră.
Fapt divers
test1 png
Câte diferențe există între cele două imagini? Foarte puțini le descoperă pe toate, în doar 20 de secunde
Este o provocare care, cel puțin la prima vedere, poate părea a fi complet banală. Cu toate acestea, imediat ce vom încerca să găsim răspunsul corect, vom vedea că acest test de inteligență este, de fapt, mult mai greu decât am anticipat!
Fapt divers
image png
Trei lucruri pe care părinții le-au făcut încă din copilărie și care l-au condus pe un tânăr la succes. A fost admis la 10 facultăți de top, printre care Harvard, Yale și Princeton
Tot mai mulți tineri reușesc să fie admiși la universități de prestigiu din lume, iar în spatele acestor performanțe se află ani de muncă, perseverență și sprijin din partea familiilor lor.
Fapt divers