88.000 de tineri din 150 de țări vor să studieze în România. Ce îi atrage la universitățile românești
Universitățile din România devin tot mai atractive pentru tinerii din străinătate. Aproape 90.000 de candidați din întreaga lume și-au depus anul acesta dosarele pentru un loc la o instituție de învățământ superior din țara noastră, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe.

Numărul este de aproximativ 20 de ori mai mare decât în urmă cu patru ani, iar preferințele studenților s-au diversificat. Dacă în trecut Medicina era una dintre principalele opțiuni, acum tinerii se îndreaptă și către domenii precum informatica, inteligența artificială, ingineria sau psihologia.
Tineri din 150 de țări aleg universitățile românești
În acest an, aproximativ 88.000 de tineri din 150 de țări și-au depus dosarele pentru a studia în România. Printre candidați se află și persoane care aleg să învețe în limba română, iar unii dintre ei spun că își doresc să rămână în țara noastră după absolvire.
Este și cazul lui Ali, student la Politehnica din Timișoara, care spune că orașul îi oferă oportunități importante în domeniul tehnologieim, potrivit știrileprotv.ro.
Ali Merie, student: „A fost peste așteptările mele, iar România, și în special Timișoara, are mulți giganți în tehnologie, deci e un loc perfect de a urma o carieră”.
La Universitatea Politehnica Timișoara, numărul dosarelor depuse de studenții străini s-a dublat, potrivit reprezentanților instituției.
Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnică Timișoara: „Ei vin pentru specializări precum cele din domeniul IT, construcții, mecanică, chimie din acest an”.
Psihologia și economia, printre noile preferințe
Și Universitatea de Vest din Timișoara a înregistrat un interes crescut. Candidații provin din 83 de state, iar numărul dosarelor a ajuns la 3.332, aproape dublu față de anul trecut.
Andrei Nistorescu, referent Universitatea de Vest Timișoara: „Studenții internaționali continuă la programe destul de variate pentru Psihologie. Alții rămân la noi și pentru programe la Facultatea de Economie, Administrarea Afacerilor, Finanțe”.
Printre studenții străini se numără și Marco Munoz, venit din Cuba pentru a studia economia și turismul.
Marco Munoz, student din Cuba: „Studiez economia și turismul. E așa, un mix.”
Interesul pentru universitățile românești nu mai este concentrat doar pe Medicină. Tot mai mulți candidați aleg specializări tehnice, inclusiv inginerie, robotică și domenii conexe.
Dr. Daniela Popescu, prorector UTCN Cluj-Napoca: „Avem într-adevăr o creștere semnificativă a studenților în zona de ingierie civilă, în zona de inginerie electrică, inginerie medicală, pe partea de robotică”.
Cât plătesc studenții străini pentru facultate
Statul român oferă 245 de burse pentru studenții străini. Cei care nu beneficiază de un astfel de sprijin și sunt admiși trebuie să achite taxele de școlarizare, care pot varia între 2.000 și 7.000 de euro, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe.
Pentru unii dintre tinerii veniți din afara Europei, România reprezintă o variantă atractivă datorită costurilor și faptului că țara face parte din Uniunea Europeană.
Khaled Assaf, venit din Siria pentru a studia Computer Science la Timișoara, spune că a analizat mai multe variante înainte de a alege România.
Khaled Assaf, student: „Am căutat mai multe țări, dar România a câștigat pentru că are o calitate bună a educației, e o țară cu o cultură bogată și nu este scumpă, ceea ce e foarte bine pentru studenții internaționali”.
România, tot mai prezentă pe harta studenților internaționali
Creșterea numărului de candidați străini arată că universitățile românești au devenit o opțiune tot mai importantă pentru tinerii care vor să studieze în Europa. Pe lângă costurile mai accesibile, aceștia sunt atrași de diversitatea programelor de studiu și de oportunitățile profesionale pe care le pot avea după absolvire.
În cazul celor care aleg să rămână în România și după terminarea facultății, universitățile pot deveni și un punct de plecare pentru integrarea lor pe piața muncii, în special în domenii în care există o cerere ridicată de specialiști, precum IT-ul, ingineria și economia.

































