Au apărut inspectorii de asigurări falşi. Uite cum să nu iei ţeapă!
Eşti client Astra Asigurări şi ai fost implicat într-un accident auto? Mare atenţie cui te adresezi pentru despăgubiri! Dacă nu eşti atent, rişti să cazi în plasa escrocilor care de abia aşteaptă să te lase fără banii din buzunare. Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară, au apărut inspectori de asigurări falşi, care cer bani pentru constatarea daunelor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenţia păgubiţilor societăţii de asigurări Astra cu privire la apariţia unor falşi inspectori de asigurări. Aceştia profită de situaţia creată de falimentul companiei şi încearcă să îi înşele pe cei care au de încasat despăgubiri. ASF a publicat pe site-ul instituţiei o alertă pentru evitarea unor astfel de cazuri. Astfel, persoanele care au un accident auto şi care, pentru constatarea daunei, ar fi trebuit să se adreseze societăţii Astra, acum trebuie să contacteze Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Este o regulă obligatorie! Autoritatea de Supraveghere Financiară avertizează clienţii Astra că nici o altă constatare de daună nu este valabilă, decât cea efectuată de către reprezentanţii Fondului de Garantare. Deci, dacă ai avut ghinionul de a fi fost implicat într-un accident, nu accepta nici o altă persoană în afara reprezentanţilor Fondului de Garantare care să se ocupe de dosarul tău de daună. În cazul unui accident, trebuie să completezi o cerere-tip intitulată „Cererea de deschidere a dosarului de daună”, iar apoi trebuie să contactezi reprezentanţii Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Aceştia îţi vor comunica detaliile programării pentru constatări, se arată în alerta publicată pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Constatarea daunei este gratuită! Falşii inspectori de asigurări îţi vor cere bani pentru constatarea daunei şi îţi vor spune că se vor ocupa de dosarul tău. În realitate, după ce se văd cu banii în mână, nu mai sunt de găsit. Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă faptul că aceste constatări, pentru posesorii, beneficiarii sau păgubiţii Astra sunt gratuite. Fondul de Garantare a Asiguraţilor acoperă costul constatărilor de daună care se fac. Acestea sunt soluţionate de reprezentanţii instituţiei sau de către firme mandatate, cu care Fondul de Garantare colaborează. Orice alte promisiuni cu privire la întocmirea de dosare care ar urma să fie apoi acceptate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt false dacă firma respectivă nu are mandat expres din partea Fondului. Deci, mare atenţie!
Ţi se pare ceva suspect? Anunţă imediat poliţia! Aceşti falşi intermediari între şoferul păgubit şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor îţi vor cere anumite sume de bani pentru munca prestată şi îţi vor promite soluţionarea dosarului şi despăgubirile aferente. Însă, odată ce i-ai pătit, nu vei mai auzi de ei. Autorităţile recomandă ca, în cazul în care ai căzut victima escrocilor, să anunţi poliţia sau Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Unde poţi obţine mai multe informaţii
- Autoritatea de Supraveghere Financiară. Relaţii cu publicul: tel – 0800825627; Site: www. asfromania.ro; Adresa: Splaiul Independenţei nr. 15, sector 5, cod poştal 050092, Bucureşti;
- E-mail: office@asfromania.ro;
- Program relaţii cu publicul: luni-miercuri: 10.00-17.00, joi: 10.00-18.00, vineri: 10.00-14.30
- Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Site: www.asf-fga.ro; Telefon: 021.211.60.37, 021.211.60.52, 021.211.60.73, 021.211.60.79; Adresa: Str. Popa Petre, nr. 24, sector 2, cod poştal 020805, Bucureşti; E-mail: office@asf-fga.ro; Program: luni-joi: 8.30 – 17.15, Vineri: 8.30 – 16.00.
Ce trebuie să faci ca să-ţi recuperezi banii
Pentru a recupera o despăgubire de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, trebuie să trimiţi Fondului o cerere – tip de plată, însoţită de documente justificative. Cererea tip se găseşte pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară la adresa http://asfromania.ro/consumatori/informatii-astra/formulare-fga. Cererea se formulează în scris, în limba română şi trebuie transmisă direct la sediul Fondului de Garantare prin poştă, cu scrisoare recomandată ,confirmare de primire. Cererea poate fi trimisă şi prin e-mail sau prin alte mijloace care asigură transmiterea şi confirmarea primirii. Conţinutul acesteia trebuie să cuprindă informaţii despre natura creanţei, momentul în care a apărut, suma de bani pe care o pretinzi ca despăgubire, bunurile acoperite de asigurare.
Ce sumă poţi lua – Plafonul de garantare care poate fi plătit este în valoare de 450.000 lei. Plata va fi efectuată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului societăţii Astra.
Cum se face plata – Plata va fi efectuată în lei, prin poştă sau printr-o bancă autorizată BNR, în limita plafonului legal.
Dacă ai avut o daună, iar dosarul a fost instrumentat de Astra, care a dat acceptul de plată, dar nu a efectuat-o, tot Fondului de Garantare trebuie să te adresezi. Vei trimite o cerere – tip de plată şi documente justificative. Cererea va fi analizată şi se va decide dacă îndeplineşti condiţiile pentru a fi despăgubit. La fel vei proceda şi dacă ai avut o daună, iar dosarul se află în faza de instrumentare la Astra. El va fi transferat la Fondul de Garantare.