Cât de mulți bani vei economisi dacă stingi becurile când ieși din cameră
Un truc foarte simplu la care apelăm cu toții în încercarea de a reduce costul facturii la energie este să stingem lumina de fiecare dată când ieșim dintr-o cameră. Însă, pentru rezultate mai semnificative, acest obicei trebuie să fie însoțit și de alte măsuri.

Indiferent de cât de banal poate părea acest detaliu, fiecare bec din casă consumă curent și, atunci când stingem lumina, reușim să economisim puțină energie. Mai ales dacă folosim becuri clasice cu incandescență, lumina trebuie stinsă imediat după ce nu mai este necesară. Aceste becuri consumă un nivel mai ridicat de energie, iar un singur bec incandescent de 75 W consumă de 7,5 ori mai multă energie decât unul LED de 10 W.
Chiar dacă consumă mult mai puțin curent, becurile LED pot fi și ele stinse atunci când plecăm dintr-o cameră. Însă, există și o excepție de la regulă pe care trebuie să o avem în vedere.
Este un truc care poate reduce costul facturilor
Mai precis, este vorba despre becurile fluorescente compacte, care mai sunt cunoscute și ca becuri economice CFL. Acest tip de becuri poate fi afectat de stingeri și aprinderi repetate, iar durata lor de utilizare va fi redusă.
Atunci când vine vorba despre astfel de becuri, ele nu ar trebui stinse și reaprinse într-un interval mai scurt de 15 minute. Atunci când părăsim camera pentru scurt timp și avem astfel de becuri, poate fi mai indicat să le lăsăm aprinse.
Cât de mulți bani se pot economisi lunar
Desigur, becurile, mai ales cele LED, nu au decât un consum redus, așa că economia pe care o vom face închizându-le atunci când ieșim din cameră nu va fi decât una minimă. De exemplu, dacă un bec LED de 10 W este aprins în mod inutil vreme de cinci ore pe zi, suma care se va adăuga la factură este de aproximativ 1,20 de lei.
În același timp, un bec incandescent de 75 W aprins în mod inutil vreme de cinci ore pe zi poate crește factura de la finalul lunii cu aproximativ 9 lei.
Pentru a face economii mai semnificative, putem scoate din priză toate dispozitivele aflate în stand-by, să spălăm rufele la temperaturi mai mici și să reglăm corect temperatura centralei.




































