Ce ar trebui să știi despre sex, pe măsură ce îmbătrâneşti
Schimbările în ceea ce priveşte viaţa sexuală sunt inevitabile, pe măsură ce înaintăm în vârstă. Cele mai multe despre care am auzit vorbindu-se sunt legate de scăderea libidoului și despre apariţia unor simptome neplăcute, precum uscăciunea vaginală, care poate afecta viaţa sexuală. Află şi alte detalii pe care nu le cunoşteai!
Sexul este mai satisfăcător
Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul American de Medicină, două treimi dintre femeile mai în vârstă au spus că sunt mulţumite de viața lor sexuală. Mai mult de 67% dintre femeile în etate au menționat că au avut orgasm de cele mai multe ori sau întotdeauna în timpul actului sexual.
Aceste răspunsuri i-au determinat pe cercetătorii de la Universitatea din San Diego, SUA, să spună că sexul devine mai satisfăcător pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Partenerul ştie ce face
Cei trecuţi de 40 de ani se bucură de o viaţă sexuală împlinită. Potrivit prevention.com, toţi cred că sexul este mai bun la 20 de ani, însă nu este chiar aşa, după cum indică medicul ginecolog Lauren Streicher.
Un bărbat trecut de vârsta de 40 de ani are mai multă experienţă, ceea ce face ca femeia cu care face dragoste să aibă parte de o viaţă sexuală împlinită.
Şi persoanele care au acelaşi partener de mai mulţi ani se simt mai împlinite sexual, pentru că îşi cunosc foarte bine trupurile și ştiu ce vor unii de la alţii.