Centrală termică pe lemne sau peleți, care e mai avantajoasă? Febra economiilor pe timp de iarnă

Ultima actualizare:

Iarna s-a instalat, în toată România, așa că efectul scumpirilor se va face resimțit, în mai puțin de o lună. Facturile la gaz și electricitate sunt „cadoul” cel mai puțin așteptat de români, la final de an.

Lemnul ar putea să rămână o materie primă preferată pentru încălzire
Lemnul ar putea să rămână o materie primă preferată pentru încălzire

Cum gazul și electricitatea sunt principalele resurse care aisgură buna funcționare a unei locuințe, în materie de confort termic există o serie de alternative. Centralele electrice pun anumite riscuri, din punctul de vedere al costurilor de consum, din cauza scumpirii energiei, așa că mulți consumatori care locuiesc la curte iau în considerare revenirea la clasicele resurse, lemne sau peleți.

Bineînțeles, nici în acest caz costurile nu sunt cele mai reduse, producătorii scumpind, de asemenea, costurile de achiziție. Așa că, înainte de a lua o decizie majoră privind trecerea de la centrală cu gaz la una pe lemne sau peleți, este indicat să fie trecute pe hârtie o serie de calcule.

Centralele electrice sau cu gaz asigură un confort maxim, dar prețurile resurselor au explodat
Centralele electrice sau cu gaz asigură un confort maxim, dar prețurile resurselor au explodat

Pentru o casă de 100 de metri pătrați bine izolată, în care locuiesc patru persoane, costurile pentru încălzirea cu lemne ajung la 7.000-9.000 lei/sezon rece. La peleți se adaugă un plus de 2.000 de lei. Încălzirea pe lemne este mai ieftină, însă cea pe peleți oferă mai mult confort, notează Adevărul.

Concluziile au fost obținute după consultarea unui expert, inginerul Andrei Bejan, care a enumerat avantajele și situațiile constisitoare întâmpinate de fiecare utilizator. Așadar, pentru cineva care locuiește în zona rurală sau la munte, procurarea materiei prime, pentru o centrală pe lemne va fi mai lejeră și, posibil, mai ieftină.

Conform expertului, instalația de încălzire, alimentată de o centrală pe lemne beneficiază de o temperatură mai ridicată pe tur, generând o încălzire mai rapidă și mai puternică. Dezavantajul major e constituit, exact precum în cazul sobelor, tăiatul și stocarea lemnelor, într-un mediu uscat. Există centrale cu alimentare automată, costurile fiind pe măsură, dar acestea impun utilizarea unui spațiu mare pentru camera tehnică, acolo unde funcționează cazanul.

Altfel, utilizatorul trebuie să facă mai multe drumuri între magazia de lemne și camera tehnică, pentru a alimenta cazanul, încât să nu se trezească cu casa rece. 

Majoritatea centralelor alimentate cu peleți, însă, dispun de această automatizare. Confortul este asigurat și de faptul că peleții sunt cumpărați gata dimensionați și nu mai necesită tăiere. Este nevoie, într-adevăr de un spațiu uscat de depozitare, de dimensiuni considerabile.

Totuși, peleții pot fi achiziționați, fără probleme din magazine de profil sau din cele de bricolaj. Fiind un produs standard, bugetul poate fi organizat mult mai lejer. Nu mai există problemele puse de starea materiei prime, la livrare, de exemplu. Nu de puține ori, utilizatorii se realimentează cu lemne, în toiul iernii, acestea fiind aduse direct din padure sau din depozite deschise, cu un grad ridicat de umiditate, lucru care afectează enorm eficiența energetică.

„Pentru o casă de 100 mp bine izolată, cu patru persoane, costurile pentru încălzire cu o centrală pe peleți sunt de aproximativ 9.000-11.000 lei/ sezonul de încălzire, în funcție de obiceiurile de consum și specificul zonal. Costurile de investiție pot varia între 3.000 și 6.000 euro în funcție de brand, specificul imobilului și gradul de accesorizare necesar”, a explicat inginerul Andrei Bejan, pentru Adevărul.ro

În ambele cazuri, utilizatorii trebuie să țină cont de toate regulile de întreținere a instalației, din considerente de siguranță și, chiar, economie. Aceștia trebuie să curețe coșul de fum și să scoată cenușa rezultată. De asemenea, spațiul camerei tehnice trebuie să fie aerisit corespunzător și, obligatoriu, dotat cu un detector de dioxid de carbon.

Clienții care își doresc confort sporit și un grad mai mare de automatizare vor opta mai degrabă pentru un cazan pe peleți. Clienții care își doresc un cost redus de investiție și exploatare și pentru care lemnul este mai accesibil, vor opta mai degrabă pentru un cazan pe lemn. Este bine de știut că există și soluții mixte, ce pot utiliza atât peleți, cât și lemn, oferind o flexibilitate ridicată”, a mai explicat inginerul Andrei Bejan, pentru sursa citată.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!       

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net