De la pixuri la limonadă. Cum jefuia Securitatea coletele românilor și făcea bani din pachetele trimise din străinătate

În perioada comunistă, trimiterea de colete din străinătate era adesea singura modalitate prin care românii plecați puteau sprijini material familiile rămase acasă. Însă, în loc ca aceste pachete să ajungă întregi la destinatari, Securitatea le confisca sau le descompunea, alegând ce bunuri să păstreze și ce să readucă în circuit. De la pixuri și jucării la produse alimentare și cosmetice, totul putea fi „valorificat” de temuții securiști, care nu ezitau să transforme gestul de ajutor într-o sursă de profit personal și de stat.

Ce confisca Securitatea din pachetele cetățenilor? / foto: captură video
Ce confisca Securitatea din pachetele cetățenilor? / foto: captură video

În perioada comunistă, mulți români au ales să părăsească țara pentru a trăi în „lumea liberă”, fie obținând aprobarea autorităților, fie plecând pe căi ilegale. Cei care au reușit să emigreze mențineau legătura cu rudele și prietenii prin scrisori și, odată ce aveau un minim nivel de bunăstare, le trimiteau acestora colete cu diverse produse.

Pentru a evada din «raiul» comunist, numeroși români au ales să se stabilească în țări capitaliste (fie primind acceptul autorităților pentru emigrare, fie, cei mai mulți, prin metode ilegale).

Cei plecați țineau legătura cu rudele și prietenii din țară prin scrisori și, odată ce ajungeau la un minim nivel de bunăstare, le trimiteau celor rămași colete cu diferite produse. Toți știau că, deși secretul corespondenței și al trimiterilor poștale era garantat chiar și în constituția comunistă, Securitatea «extrăgea din circuit» multe dintre scrisori. Pe unele doar le citeau și le repuneau în circuit. Pe multe altele nu le mai repuneau”, scrie Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției.

Coletul nu mai ajungea întreg

Securitatea nu se limita doar la monitorizarea corespondenței. Ofițerii nu ezitau să își însușească bunurile din colete, indiferent dacă acestea conțineau obiecte banale: îmbrăcăminte, cosmetice, produse alimentare, medicamente, pixuri, jucării sau electronice. În ultimii ani ai regimului, când Nicolae Ceaușescu avea nevoie stringentă de valută pentru plata datoriei externe și susținerea industriei falimentare, Securitatea transforma chiar și aceste colete modeste într-o sursă de venit suplimentar.

Unități speciale se ocupau de contracte externe, aducând valută, însă micile bunuri confiscate din colete erau vândute prin Consignație, singura formă de comerț „liber” semi-privat în România socialistă. Aici, cetățenii lăsau obiecte de valoare pentru vânzare, iar statul reținea un comision de 13%. Pentru cei care trimiteau pachete din străinătate, această „bișniță” a securiștilor era adesea singura formă prin care bunurile lor ajungeau într-un fel pe piață.

Propunem un exerciţiu de imaginaţie pentru cei care nu au trăit acele vremuri: gândiţi-vă că, atunci când comandaţi ceva de pe internet, livratorul deschide pachetul şi îşi opreşte lucrurile care îl interesează.

Sau, dacă aţi comandat de mâncare, aceasta nu mai ajunge niciodată pe masa dumneavoastră fiindcă livratorul fie a vândut-o altcuiva pe traseu, fie a mâncat-o fiindcă aşa a vrut. În plus, nu veţi primi nici explicaţii, nici scuze şi nici nu veţi avea cui să vă adresaţi”, se mai arată în mesajul publicat pe rețelele sociale.

Ce confisca Securitatea

Lista obiectelor confiscate din coletele românilor este impresionantă și surprinzătoare prin diversitate:

  • 11 (unsprezece) minisoldați din plastic (jucării China), h 5 cm., evaluați la 10 lei/buc. total 110 lei.
  • 2 (doi) minisoldați din plastic (set a două bucăți) evaluați la 20 lei/buc. total 40 lei.
  • 5 (cinci) figurine din plastic reprezentând pirați producție China, evaluate de 25 lei/buc. total 125 lei.
  • 2 (două) busturi plastic, producție China, hologramă, evaluate la 25 lei/buc. total 50 lei.
  • 2 (două) minijocuri din plastic TIC TAC TOE, TIDDLY WINKS, compuse din câte 10 piese fiecare, evaluate la 10 lei/buc. total 20 lei.
  • 1 (una) mașinuță plastic la baterie cu inscripția FORCE 440, producție Hong Kong, evaluată la 150 lei.
  • 1 (un) minirobot din plastic, la baterie, producție China, evaluat la 150 lei.
  • 2 (două) jocuri din plastic BATTLESHIP și PARKER BROTHERS producție Hong Kong, evaluate la 100 lei/buc. total 200 lei.
  • 1 (un) joc anatomie, brontosaur din plastic fragmentat, evaluat la 100 lei.
  • 1 (una) jucărie minicățel din material sintetic producție Coreea, evaluată la 500 lei.
  • 2 (două) truse carioca a 10 buc. fiecare evaluate la 30 lei trusa total 60 lei.
  • 10 (zece) creioane negre H.B. evaluate la 2 lei/buc. total 20 lei.
  • 12 (douăsprezece) mini creioane colorate h 6 cm. SAINSBURY evaluate în total la 15 lei.
  • 16 (șaisprezece) pixuri din plastic simple evaluate la 5 lei/buc. total 80 lei.
  • 1 (una) prosop baie
  • 2 (două) bluze damă
  • 2 (două) perechi chiloți damă
  • 3 (trei) papuci plastic damă
  • 1 (una) geantă plastic damă
  • 3 (trei) perechi bretele
  • 4 (patru) pixuri
  • 2 (două) rujuri
  • 2 (două) perechi ochelari de soare
  • 3 (trei) bucăți săpun baie
  • 4 (patru) pixuri diferite
  • 1 (una) tub machiaj
  • 2 (două) cutii conserve
  • 2 (două) pungi cu bomboane
  • 2 (două) pungi cu biscuiți
  • 4 (patru) agrafe din plastic
  • 1 (una) cutie cremă de ciocolată
  • 5 (cinci) plicuri cu supă
  • 1 (una) cutie cu bomboane
  • 1 (una) ceai
  • 1 (una) gumă de mestecat
  • 1 (una) perie pentru păr.
  • 1 (un) tub pastă de dinți
  • 1 (una) sticlă loțiune ptr. pori
  • 1 (un) pachet cafea în vid.
  • 3 (trei) cutii conserve diferite
  • 9 (nouă) pachete supe diferite
  • 1 (una) lapte praf.
  • 4 (patru) cutii budincă
  • 1 (un) pachet cu ceai
  • 2 (două) flacoane cu margarină de porumb
  • 1 (un) set cu gume de mestecat
  • 2 (două) pachete cu ciocolată
  • 3 (trei) plicuri cu drojdie de bere.
  • 3 (trei) pungi cu cafea boabe
  • 1 (una) pungă cafea fără cofeină.
  • 1 (un) borcan cu muștar
  • 1 (un) bulion concentrat
  • 1 (un) flacon cu sare
  • 1 (una) cutie pudră ptr. ciocolată
  • 1 (un) flacon cu parmezan.
  • 1 (una) limonadă
  • 1 (una) pudră ptr. limonadă
  • 2 (două) cutii cu cacao”.

Practic, Securitatea transforma coletele trimise din străinătate într-o sursă de venit, valorificând aproape orice ajungea în mâinile lor. Prin aceste practici, ceea ce trebuia să fie un gest de sprijin al familiilor rămase în țară se transforma într-o experiență frustrantă și umilitoare, în care niciun drept garantat de lege nu era respectat.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sidex galati facebook jpg
porumb istock jpg
acc timis greci  jpg
carte de identitate digitala pixabay jpg
Ploiesti, foto Shutterstock jpg
virus 5078900 1280 jpg
swiss 2623878 1280 jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net