Hai la mare cu 160 de lei!
Să mergi la mare o săptămână, în plin sezon estival, e pentru mulţi dintre noi foarte scump, iar câteva zile de relaxare te pot băga în faliment. Însă, poţi beneficia şi de preţuri reduse dacă alegi să pleci prin programul „Litoralul pentru toţi”, care a început la data de 22 mai şi se va încheia la 18 iunie. Iată tot ce trebuie să ştii!
De la an la an, programul special „Litoralul pentru toţi” prezintă un interes din ce în ce mai mare din partea turiştilor, iar asta deoarece preţurile la cazare în extrasezon sunt mai mici şi cu până la 50% faţă de cele din lunile iulie şi august. Dacă vrei să-ţi petreci câteva zile la mare, departe de aglomeraţia şi nebunia din lunile toride de vară, „Litoralul pentru toţi” este alegerea cea mai bună. Preţurile, au anunţat surse din cadrul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, au rămas aceleaşi din ediţia de toamnă a anului trecut.
Preţuri în staţiunile din nord
Tarifele pentru zona Mamaia, Constanţa, Eforie Nord şi Eforie Sud se încadrează între 205 şi 605 lei. Ele sunt calculate pentru un sejur de 6 nopţi, pe persoană.
- 205 lei/6 nopţi/persoană, hotel de o stea, fără mic dejun;
- 235 lei/6 nopţi/persoană, hotel 2 stele, fără mic dejun;
- 265 lei/6 nopţi/persoană, hotel 3 stele, fără mic dejun;
- 315 lei/6 nopţi/ persoană, hotel 2 stele, cu mic dejun;
- 425 lei/6 nopţi/persoană, hotel 3 stele, cu mic dejun;
- 485 lei/6 nopţi/persoană, hotel 4 stele, cu mic dejun;
- 605 lei/6 nopţi/persoană, hotel 5 stele, cu mic dejun.
Tarife pentru sudul Litoralului
Tarifele maximale pentru sudul Litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) ajung până la:
- 159 lei/6 nopţi/persoană, hotel o stea, fără mic dejun;
- 179 lei/6 nopţi/persoană, hotel 2 stele, fără mic dejun;
- 199 lei/6 nopţi/persoană, hotel 3 stele, fără mic dejun;
- 269 lei/6 nopţi/persoană, hotel două stele cu mic dejun;
- 329 lei/6 nopţi/persoană, hotel 3 stele cu mic dejun;
- 379 lei/6 nopţi/persoană, hotel 4 stele, cu mic dejun;
- 469 lei/6 nopţi/persoană, hotel 5 stele, cu mic dejun.
Hoteluri înscrise în program
Până în prezent, în program s-au înscris 12 hoteluri, însă lista urmează a fi completată şi cu alte unităţi de cazare. Hotelurile care au anunţat că vor participa la program dispun, în total, de 1450 de locuri de cazare pe serie, ceea ce înseamnă că aproximativ 5.000 de turişti vor beneficia de vacanţe la tarife reduse, pe Litoralul românesc. Iată care sunt hotelurile înscrise până acum în program:
- Venus: Hotel Sanda, 2 stele, tel: 0722.384.353, 6 nopţi, 199 lei, fără mic dejun;
- Eforie Nord: Hotel Anca Club, 3 stele, tel: 0744.774.640, 6 nopţi, 530 lei, cu mic dejun; Hotel Apollo OviCris, 3 stele, tel: 0741.220.787, 6 nopţi, 265 lei fără mic dejun; Hotel Selena OviCris, două stele, tel: 0741.220.787, 6 nopţi, 235 lei, fără mic dejun;
- Mamaia: Hotel Doina, 3 stele, tel: 0766.101.636, 6 nopţi, 265 lei, fără mic dejun; Hotel Piccadilly, 2 stele, tel: 0720.049.191, 6 nopţi, 215 lei fără mic dejun; Hotel Perla, 3 stele, tel: 0241.831.995, 6 nopţi, 271 lei fără mic dejun şi 312 lei cu mic dejun; Hotel Unirea, 2 stele, tel: 0359.411.080, 6 nopţi, 235 lei fără mic dejun;
- 7 Neptun: Hotel Doina, 3 stele, tel: 0241.731.754, 6 nopţi, 329 lei; Hotel Romanţa, 2 stele, tel: 0359.411.080, 6 nopţi, 179 lei fără mic dejun;
- Eforie Nord: Hotel Vila La Mer, 3 stele, tel: 0726.504.050, 6 nopţi, 265 lei fără mic dejun;
- Jupiter: Hotel Majestic, 3 stele, tel: 0341.565.061, 6 nopţi, 329 lei cu mic dejun.
Cum alegi stațiunea și cazarea
- Fiecare stațiune are prețurile ei. De exemplu, la Mamaia, prețurile sunt mai mari decât cele din sudul litoralului. Te vor costa mai mult mâncarea, sucurile, berea, dulciurile etc. Vezi dacă ai bani pentru toate acestea. Degeaba stai într-o stațiune renumită și într-un hotel de trei, patru stele, dacă nu-ți mai rămân bani decât pentru o ciocolată.
- Verifică dacă nu cumva în apropierea hotelului există pensiuni, vile sau alte hoteluri în renovare. Nu ai vrea să te trezești dimineața, la prima oră, în zgomot de bormașini sau târnăcoape. Mai mult, verifică dacă nu cumva chiar anumite aripi ale hotelului tău suferă renovări.
- Informează-te dacă stațiunea, în perioada aleasă de tine, are cluburile sau parcurile de distracții deschise. Nu uita că e posibil să prinzi și vreme capricioasă, să nu poți face plajă în fiecare zi și să te plictisești pentru că nu ai cu ce să-ți ocupi timpul. Vezi dacă s-au deschis terasele și restaurantele.
- Dacă mergi în vacanță cu copiii, e important să știi dacă hotelul beneficiază de o zonă de joacă pentru cei mici și dacă se organizează diferite activități de divertisment pentru ei.
- Stațiunile foarte mici s-ar putea să fie cam pustii, turiștii alegând, de obicei, Mamaia, Eforie Nord, Costinești, Neptun, Vama Veche etc. Dacă mergi în stațiunile mai mici, s-ar putea să găsești terasele, restaurantele și zonele de divertisment închise. Vei fi nevoit să mănânci la un singur restaurant, să bei bere la o singură terasă și să te împaci cu ideea că nu ai de unde alege altceva.