Închisoare pentru o poză cu un lup!
Un bărbat sud-coreean ar putea petrece până la cinci ani după gratii pentru crearea, cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), a unei imagini realiste în care un lup părea că se plimbă pe străzile oraşului Daejeon, din centrul Coreei de Sud. Deşi aceste programe includ mecanisme de siguranţă, cazul arată că şi conţinutul aparent inofensiv poate produce consecinţe serioase.

Un exemplu este o fotografie în care un lup părea că se deplasează pe străzile unui oraş. Un bărbat sud-coreean în vârstă de 40 de ani a fost arestat şi are de plătit o amendă de aproximativ 6.700 de dolari pentru acest gest, potrivit Oddity Central.
Folosind o comandă scrisă introdusă într-un program de inteligenţă artificială pentru a genera o imagine fotorealistă cu un lup care se plimbă prin oraşul său şi apoi postând-o online, acţiunea nu pare la prima vedere o infracţiune.
Dar ce se întâmplă dacă, în realitate, un lup chiar a scăpat din captivitate? Pe 8 aprilie, presa din Coreea de Sud a relatat că un lup pe nume Neukgu a evadat de la grădina zoologică din Daejeon, iar unele persoane au distribuit chiar acea fotografie cu animalul pe stradă.

Imaginea părea reală, însă era generată de inteligenţă artificială. Autorităţile sud-coreene au explicat că „o singură imagine manipulată de AI a întârziat capturarea lupului cu până la nouă zile” şi că „mobilizarea prelungită a poliţiei şi pompierilor a provocat perturbări semnificative în îndeplinirea misiunii lor principale de protejare a publicului”.
Îngrijorate că Neukgu ar putea fi încă pe străzile oraşului, autorităţile din Daejeon au decis să închidă şcoli primare şi să trimită echipe speciale de intervenţie pentru a asigura siguranţa populaţiei.
Până când s-a descoperit că fotografia ce declanşase această operaţiune amplă era falsă, pagubele fuseseră deja produse.
Oamenii legii l-au găsit în cele din urmă pe Neukgu la periferia oraşului Daejeon, mult mai târziu decât ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost induşi în eroare de acea imagine generată de AI.


































