Incredibila transformare a unui puști de 17 ani! E un colos după doar nu an de sală
Brad Willis (17 ani), originar din Sunderland, a câștigat deja concursuri precum Mr. Britain și Mr. World, dar speră să devină campion și în cadrul unei competiții de culturism care va avea loc în luna octombrie a acestui an.
Nici n-ai crede că Brad s-a apucat să tragă serios de fiare abia anul trecut. În doar 12 luni, transformarea sa este spectaculoasă, deși este încă adolescent. Își mai dorește să se califice în prestigiosul concurs Mr. Universe, o competiție care a fost câștigată de patru ori de bine cunoscutul Arnold Schwarzenegger, după cum precizează The Mirror.
Prima dată când a mers într-o sală de fitness cu gândul de face mai mult sport, avea doar 15 ani și nu s-a gândit niciodată că ar putea ajunge la nivelul în care o să-și dorească să intre în competiție cu alți culturiști. Dar uitându-ne la fotografiile pe care și le-a făcut la avea vârstă și la cele din prezent, Brad este aproape de nerecunoscut.
„La început, am fost la sală pentru a face antremanent ușor. Am mers apoi să susțin un prieten într-o competiție de culturism și mi-a plăcut. M-am gândit că aș putea încerca și eu.”
Spune că merge la sală zilnic, dar atunci când e în perioada de pregătire pentru un concurs, se antrenează de cel puțin două ori pe zi. Dimineața o rezervă exercițiilor cardio (vreo 45 de minute), urmând că înainte de prânz și după-amiaza să se antreneze cu greutăți. pentru a-și menține energia și creșterea musculară, servește câte șase mese pe zi. În timpul competițiilor poate cântări și 100 de kilograme, numai mușchi. Recunoaște însă că sunt persoane care se simt ușor îngrozite de aspectul său de acum.
„Apreciez că nu-s pe gustul tuturor. Fiecare are dreptul la opinie. Eu sunt fericit și asta e tot ceea ce contează. Sunt fericit, sănătos și încerc să fac ceva din mine.”