Într-o relaţie este important ca fiecare partener să aibă parte de intimitate și spațiu personal
Într-o relaţie de cuplu este important ca fiecare partener să aibă parte de intimitate și spațiu personal. Cuplurile fericite sunt formate din doi oameni care și-au păstrat autonomia și care își respectă reciproc unicitatea.
O relaţie de durată şi fericită se bazează pe respect, încredere reciprocă şi pe acceptarea faptului că fiecare partener are dreptul la propria intimitate. Încearcă pe cât posibil să nu intri cu forţa în intimitatea iubitului tău, decât în momentul în care el îţi oferă ocazia să faci asta. Fiecare dintre voi are propria individualitate şi acest lucru trebuie înţeles şi acceptat ca fiind ceva normal, fără să genereze un conflict.
Evită să îi contorizezi fiecare mişcare partenerului, să-l interoghezi în mod constant ca să ştii tot ce a făcut, unde a mers şi cu cine, nu intra în mail-ul lui, în folderele personale sau în contul lui de facebook. Şi mai ales, nu-i verifica telefonul sau mesajele. Acest lucru dovedeşte nesiguranţa, atât faţă de relaţia ta, cât şi faţă de iubitul tău. Nu este sănătos şi normal.
Nerespectarea intimităţii este una dintre greşelile care duc cel mai uşor la destrămarea unei relaţii de durată. În momentele când ai tendinţa să intri forţat în spaţiul privat al iubitului tău, pune-te în locul lui şi gândeşte-te dacă ţie ţi-ar plăcea să îţi fie încălcată intimitatea şi cum te-ar face să te simţi dacă acest lucru s-ar întâmpla.