Rezoluții de Anul Nou pentru cuplurile fericite

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Shutterstock
Sursa foto: Shutterstock

Știm că rutina este provocarea pe care orice cuplu o are de depășit la un moment dat. Mai ales când vorbim de relații foarte lungi în care avem senzația că îl cunoaștem pe cel de lângă noi „la fel de bine ca în palmă”. Acest lucru nu trebuie să ne oprească din a face lucruri noi, indiferent de vârstă sau de numărul anilor petrecuți împreună. Așa că sosirea noului an este și un prilej de a scoate de la naftalină lista cu dorințe pe care vrem să le îndeplinim în doi. Pentru început, iată în rândurile următoare câteva idei care v-ar putea inspira.

1.Vizitați un loc nou

Atunci când nu plănuim concediile din timp, avem tendința să mergem pe calea sigură, adică în locuri în care am fost și anii trecuți. Mai ales când vorbim despre vacanțele în România, Valea Prahovei, Brașov, Sibiu, Cluj sau Transfăgărășanul sunt primele obiective care ne vin în minte și la care dorim să ne oprim. Însă pe lângă acestea sunt multe alte locuri frumoase care abia așteaptă să le treceți pragul. Dacă vreți că anul 2020 să fie marcat de experiențe și călătorii în locuri noi puteți studia topul destinatiilor pentru cupluri. Lăsați-vă inspirați și pregătiți din timp planul de acțiune.

2.Plănuiți următoarea etapă a relației

Cu siguranță există pe listă un pas nou pe care îl puteți face și care ar întări relația și mai mult. Fie că vorbim de schimbări mai mari cum sunt oferirea inelului de logodna, căsătoria, mutarea împreună, fie că vorbim de pași mai mici, cum sunt declarațiile de dragoste, primul „Te iubesc”, prima călătorie împreună, prima ieșire cu prietenii sau oficializarea relației. Toate acestea sunt etape firești prin care trec persoanele care își doresc o relație de cuplu sănătoasă. Dacă ar fi să rezervați anul 2020 unei schimbări importante, care ați dori să fie aceea? Răspunsul spune multe despre locul în care se situează fiecare partener în raport cu relația și partea cu adevărat frumoasă este atunci când amândoi aveți aceeași intenție.

3.Găsiți un hobby comun

Un hobby comun vă poate aduce atât timp de relaxare și prieteni noi (dacă vorbim de activități sportive și recreative petrecute în aer liber), cât și o modalitate prin care vă apropiați unul de celălalt și vă cunoașteți mai bine. Lista pasiunilor pe care le puteți încerca este destul de generoasă și depinde, în mare măsură, de personalitatea voastră, de curiozitatea de a testa terenuri noi, dar și de modul în care doriți să vă petreceți timpul liber. Puteți proceda astfel: găsiți fiecare cinci hobby-uri pe care v-ar plăcea să le încercați în anul 2020, notați-le pe o foaie de hârtie fără să vi le spuneți, apoi faceți schimb de foi. Vedeți dacă găsiți ceva în comun și dați startul aventurii. Dacă nu, vedeți care ar fi cea mai apropiată activitate comună.

4.Folosiți „Cele cinci limbaje ale iubirii”

Consilier matrimonial și autor al cărții „Cele cinci limbaje ale iubirii”, dr. Gary Chapman a ajuns la concluzia că secretul cuplurilor fericite este ascuns în modul în care partenerii își comunică afecțiunea. Mai exact este vorba despre cinci limbaje prezentate astfel:

  • Cuvintele de încurajare
  • Timpul acordat
  • Servicii oferite
  • Cadouri primite
  • Îmbrățișări și conexiune fizică

Conform autorului, fiecare persoană folosește predominant unul sau două dintre aceste limbaje pentru a-și manifesta iubirea. De aceleași limbaje are nevoie și pentru a primi afecțiune. Cu alte cuvinte, fericirea unui cuplu depinde de modul în care partenerii își cunosc modul de comunicare și îl folosesc pentru a-l înțelege pe celălalt și a-l face fericit. Teoria este destul de simplă și foarte ușor de pus în practică, mai ales că paginile cărții oferă atât exemple, cât și un test pe care îl puteți face pentru a descoperi care este limbajul vostru de iubire.

Pe lângă aceste patru idei, ce altceva v-ar plăcea să experimentați în 2020? Notați tot ce vă vine în minte și gândiți-vă care sunt pașii pe care îi puteți face pentru a face acea idee să devină realitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net