Femeile nu-şi dau seama când sunt excitate
Mintea şi corpul unei femei nu reuşesc să se sincronizeze la fel ca cele ale unui bărbat şi, de aceea, reprezentantele sexului frumos nu realizează întotdeauna când sunt excitate.
Concluzia aparţine unei echipe de cercetători din cadrul Universităţii canadiene Queen's care a studiat peste 130 de cercetări publicate între 1969 şi 2007 în care mai bine de 2.500 de femei şi 1.900 de bărbaţi răspundeau la întrebări legate de excitarea sexuală.
Majoritatea bărbaţilor care au participat la studiu au spus că excitarea este însoţită adesea de erecţie, în timp ce femeile au arătat că, în cazul lor, nu există o sincronizare evidentă între minte şi trup, mai arată concluziile studiului publicat în „Archives of Sexual Behaviour" şi citat de Live Science.
„Am vrut să aflăm cât de apropiate sunt experienţele subiective ale excitării sexuale, reflectate în răspunsul psihologic al organelor genitale şi dacă acestea diferă la bărbaţi şi la femei", explică coordonatoarea studiului, Meredith Chivers. Potrivit aceluiaşi studiu, în cazul a 66% din bărbaţi excitarea sexuală este asociată cu un răspuns al corpului, în timp ce numai 26% din femei au raportat acelaşi lucru.
„Caracteristica generală pe care am observat-o este că femeile experimentează un răspuns genital, însă nu în toate cazurile se şi simt excitate sexual", a declarat Chivers.