«Fiara» vrea primul trofeu!
Cinci victorii consecutive în campionat şi una în Cupa României. Asta a reuşit Marius Lăcătuş pe banca tehnică a moldovenilor de la FC Vaslui, pe care i-a "cocoţat" în fruntea clasamentului.
Lăcătuş antrenează de zece ani în prima ligă. A început la FC Naţional, au urmat Oţelul, FC Braşov, Ceahlăul, UTA, Steaua.
A avut şi două pauze de primă divizie, când a fost secundul lui Stoichiţă la naţionala statului Panama, iar în 2005 a preluat divizionara B, Inter Gaz.
Nicăieri n-a câştigat însă nimic, cel mai notabil rezultat fiind calificarea Stelei în Liga Campionilor. Lipsa de trofee îl "roade" pe cel poreclit "Fiara", care are o vorbă numai a lui.
"Fraţilor, pentru locul doi nu cântă imnul. Ori eşti primul, ori nu eşti", spune adesea Lăcă, fotbalistul român cu cele mai multe titluri naţionale (10) şi Cupe ale României (7) câştigate în cariera lui.
Apropiaţii spun despre el că suferă din cauză că n-a reuşit niciodată să triumfe într-o competiţie, suferinţă normal ţinând cont de palmaresul pe care îl are ca jucător.
Deşi are reputaţia unui tip dur, Marius Lăcătuş este departe de a fi o "Fiară" în vestiar. Ba, din contră, are reputaţia unui tehnician care impune respect prin alte mijloace, nicidecum prin forţă.
Spre exemplu, Lăcătuş nu e adeptul amenzilor, pentru că vrea să ia din banii jucătorilor.
Ţipă la ei, înjură pe teren, îi trimite la echipa a doua, dar nu îi sancţionează pecuniar.
"Cea mai mare pedeapsă pentru un fotbalist este să nu joace. Asta trebuie să-l doară cel mai mult", e opinia "Fiarei".
Parcursul bun din acest sezon, cu FC Vaslui îl face pe Lăcătuş să viseze.
"Vreau un trofeu. Cel mai la îndemână pare Cupa României. E o competiţie scurtă şi plină de suprize, care te poate propulsa uşor în Liga Europa. Jucăm cu Internaţional Curtea de Argeş în sferturi, nu subestimăm această echipă dar în mod normal trebuie să ajungem în semifinale", crede Marius, care trage cu ochiul şi la campionat.
"Urmează patru meciuri care ne vor arăta exact unde suntem. Jucăm cu CFR, Steaua, Oţelul şi Dinamo. Dacă la finalul turului ne menţinem acolo sus, de ce nu ne-am gândi şi la titlu?", a conchis Lăcătuş.
Are trei fini fotbalişti
Marius Lăcătuş a fost cununat de Ioan Naghi, unul dintre oamenii care l-au ajutat cel mai mult în cariera sa.
Pe când era un puşti la FC Braşov, Nelu Naghi purta banderola de căpitan al echipei de sub Tâmpa, şi l-a luat sub aripa sa pe Lăcă, care era obraznic dar avea talent cu carul.
Cel care avea să ajungă simbolul Stelei n-a uitat niciodată gestul lui Naghi şi a păstrat o relaţie strânsă cu acesta, în ultimii ani cei doi făcând cuplu pe banca tehnică a echipelor antrenate de Marius.
La rândul său, Lăcătuş a cununat trei fotbalişti, finii săi fiind Dănciulescu, Ogăraru şi Onofraş.
A sărbătorit în familie
De Sfinţii Mihail şi Gavril a fost şi ziua lui Lăcătuş, pe care îl cheamă Marius Mihai.
"Fiara" a sărbătorit acasă, cu soţia lui, Mariana, care îi este alături de peste 25 de ani, şi de fiica lor, Alexandra, 14 ani.
Lăcătuş a primit felicitări şi pentru onomastică dar şi pentru poziţia fruntaşă ocupată de FC Vaslui în Liga 1.