FOTO Nu o să îţi vină să crezi că cine e mama acestui băieţel

Ultima actualizare:
Jonah la scurt timp după naştere
Jonah la scurt timp după naştere

O tânără cu origini nigeriene a reuşit un lucru senzaţional după ce a dat naştere unui copil ce pare de altă rasă, lucru ce se întâmplă o dată la un milion de naşteri.

Catherine Howarth o tânără în vârstă de 32 de ani din Milton Keynes, Marea Britanie, a reuşit un lucru extrem de rar. A născut un copil alb o raritate, spun specialiştii care spun că şansele sunt de una la un milion în astfel de cazuri. De altfel, când asistenta i-a prezentat Catherinei copilul, aceasta a fost convinsă că este vorba de o încurcătură.

"Asistenta s-a uitat la mine, s-a uitat la Jonah, apoi iar la mine şi părea că nu-i vine să creadă", a povestit mama de 32 de ani, care lucrează ca analist financiar. "Doctorii mi-au spus că astfel de cazuri sunt foarte rare". De obicei gena mamei mulatre este mai puternică decât cea a tatălui alb, însă o dată la un milion de cazuri se poate şi invers. Medicii spun, însă, că unul din strămoşii îndepărtaţi ai femeii trebuie să fi fost alb, ea fiind purtătoarea genelor acestuia.

Medicii au confirmat că Jonah nu este albinos, explicând că cel mai probabil acesta a moştenit o genă recesivă purtată de mamă.
Medicii au confirmat că Jonah nu este albinos, explicând că cel mai probabil acesta a moştenit o genă recesivă purtată de mamă.


    Medicii au confirmat că Jonah nu este albinos, explicând că cel mai probabil acesta a moştenit o genă recesivă purtată de mamă.Foto Hepta
Medicii au confirmat că Jonah nu este albinos, explicând că cel mai probabil acesta a moştenit o genă recesivă purtată de mamă.Foto Hepta


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image