Aici vă puteţi caza în caz de război nuclear

Ultima actualizare:

    Timp de 33 de ani, soţii  Edward şi Diana Peden  au decorat şi reconfigurat  buncărul de 9.000 mp
Timp de 33 de ani, soţii Edward şi Diana Peden au decorat şi reconfigurat buncărul de 9.000 mp

Americanii Edward şi Diana Peden s-au mutat sub pământ în 1994 şi au transformat uriaşul buncăr destinat depozitării rachetelor balistice intercontinentale Atlas E ICBM într-un complex turistic. Buncărul se întinde pe o suprafaţă de 9.000 mp şi poate fi închiriat prin Airbnb cu 140 de dolari pe noapte. Acum proprietarii vor să îl vândă cu 3,2 milioane $.

”Subterra” după cum este numit complexul anti-atomic din apropiere de Topeka, statul american Kansas, a fost transformat de-a lungul a 33 de ani de cei doi profesori Edward şi Diana Peden.

Din 1994, soţii  Peden locuisc la opt  metri sub pământ
Din 1994, soţii Peden locuisc la opt metri sub pământ

În 1994, cei doi s-au mutat la aproape opt metri sub pământ şi au transformat depozitele unde erau depuse uriaşele rachete cu focoase de 4 megatone, din timpul Războiului Rece, în apartamente de lux pe care le închiriau prin Airbnb cu 140 de dolari pe noapte. În urmă cu zece ani, 50% din proprietate au fost cumpăraţi de Matthew Fulkerson, care a ţinut morţiş să se însoare aici.

Porţile de la intrare sunt  din oţel de 47 de tone
Porţile de la intrare sunt din oţel de 47 de tone

El a venit cu ideea amenajării unei camere de decontaminare, de depozitare a armamentului de asalt, destinat apărării în cazul unui atac din exterior, şi una de relaxare cu jacuzzi şi saună. Buncărul este înconjurat de garduri de sârmă ghimpată, are un turn de observaţie care pare inspirat din castelele europene de secol XV şi e alimentat de un generator cu motorină care menţine sistemele de siguranţă ale edificiului până la 10 zile. 

Vor să vândă adăpostul

Uşile buncărului sunt din oţel şi cântăresc 47 de tone, fiind extrem de solide în cazul unei explozii în proximitatea lor. Printre turiştii care au petrecut nopţi de neuitat în buncărul ”Subterra” Ed şi Diana Peden îşi amintesc zeci de vedete de televiziune americane şi britanice, documentarişti francezi şi istorici ruşi.

A fost amenajată o  cameră de relaxare  cu jacuzzi şi saună
A fost amenajată o cameră de relaxare cu jacuzzi şi saună

Panoul de comandă de unde puteau fi lansate înspăimântătoarele rachete Atlas, care puteau şterge de pe suprafaţa pămânului un oraş precum Braşovul, a devenit un muzeu. În camerele de oaspeţi şi în camera de zi uriaşă au fost instalate sobiţe care încălzesc eficient încăperile şi eliberează fumul în exterior prin intermediul uriaşului sistem de ventilaţie al complexului militar.

Fosta bază militară  din Kansas e încercuită  de garduri de sârmă  ghimpată
Fosta bază militară din Kansas e încercuită de garduri de sârmă ghimpată

Pereţii complexului au aproape doi metri grosime garantând siguranţa celor aflaţi în interior, inclusiv în cazul producerii unei deflagraţii catastrofale. Buncărul este aprovizionat cu apă direct din pânza freatică aflată chiar sub el, la 30 de metri adâncime, cu ajutorul unor pompe puternice. Dispune de două băi, mai multe bucătării perfect funcţionale şi un apartament de lux pe două niveluri. Conform patronilor, buncărul a fost decorat cu ajutorul designerilor şi poate fi predat ”la cheie” noului patron. 

Buncăr de lux pentru miliardari excentrici

Iată cel mai bun loc din lume unde ai vrea să fii dacă ar începe cel de-al Treilea Război Mondial. A fost construit în cea de-a doua jumătate a secolului XX, în Savannah, statul Georgia, SUA. Este un buncăr militar construit special, în 1969, pentru a rezista unei explozii nucleare de 20 de kilotone de explozibil. În 2012 a fost renovat şi în 2015 a fost vândut unui miliardar excentric după ce a fost transformat într-un veritabil conac de lux subteran. Pereţii de structură au un metru grosime, sistemele de aerisire şi de filtrare a aerului contaminat sunt menite să reziste zeci de ani şi locatarii pot petrece aici o viaţă de lux, împreună cu personalul care îi păzeşte şi îi serveşte până la adânci bătrâneţi. Duşurile de decontaminare sunt la nivelul căilor de acces, iar pe partea de tehnică trebuie menţionat că sistemul de supraveghere este de 100.000 $, fiind dotat cu senzori termici, de radioactivitate, de proximitate şi cu filtre infraroşii. Trebuie menţionat că la nivel mondial există zeci de buncăre private unde achiziţionarea unui „apartament” subteran costă între 700.000 $ şi 1,5 milioane, iar costurile anuale de întreţinere ajung şi la 70.000 $.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net