Atentat terorist la Istanbul, într-o zonă turistică. Cel puțin 10 morți

Ultima actualizare:

    Ambulanțele și forțele de ordine au venit de urgență în Piața Sultanahmetfoto:Twitter
Ambulanțele și forțele de ordine au venit de urgență în Piața Sultanahmetfoto:Twitter

Panică la Istanbul, într-o zonă frecventată de turiști. O explozie puternică a fost înregistrată marți, 12 ianuarie, în cartierul turistic Sultanahmet, relatează agenția de presă Dogan, citată de Mediafax. Președintele turc susține că este vorba despre un atacator sinucigaș sirian. Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite.

Update 15.20 Viceprim-ministrul turc Numan Kurtulmus a declarat că cele mai multe victime sunt cetățeni străini, iar teroristul sinucigaș este un sirian născut în 1988. Acesta a fost identificat după rămășițele găsite la locul exploziei. Doi dintre răniți sunt în stare gravă.

Un martor ocular a declarat pentru BBC: ”A fost un atentat sinucigaș cu bombă. Am fost acolo, am văzut ce s-a întâmplat și m-am întors la hotel. A fost haos. Toți fugeau care-ncotro”, a spus Murat Manaz.

Ministrul de Externe norvegian a declarat că un cetățean norvegian se numără printre răniții care primesc îngrijiri în spital.

Premierul turc Ahmet Davutoglu i-a transmis telefonic cancelarului Angela Merkel că majoritatea persoanelor ucise de explozie erau turiști germani, anunță agenția de știri Anadolu.

Update 13.45 Președintele turc Reccep Tayyip Erdogan a declarat că este vorba despre un atentat sinucigaș cu bombă, iar atentatorul este de origine siriană.

Update 11.50 Cel puțin 10 persoane au fost ucise de explozia care s-a produs la ora locală 10.00, într-un cartier frecventat de turiști, pe esplanadă, între Bazilica Sfânta Sofia și  Moscheea Albastră. Alte 15 persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, anunță Biroul guvernatorului din oraș. Din primele informații, printre victime se află și turiști.

”Anchetatorii încearcă să afle cauza exploziei și care a fost tipul de explozibil”, a declarat guvernatorul Istanbulului, Vasip Sahin.

În ianuarie 2015, un terorist sinucigaș s-a aruncat în aer în fața unei secții de poliție din aceeași piață, rănind doi oameni ai legii. La vremea respectivă, atacul a fost atribuit unei organizații de stânga, Partidul/Frontul Revoluționar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C).

Update 11.30 Potrivit unor surse locale citate de BBC, explozia ar fi fost provocată de un terorist sinucigaș. Nicio organizație teroristă nu a revendicat însă explozia. Incidentul sângeros vine într-un moment în care Turcia se confruntă cu numeroase amenințări la adresa securității sale naționale. ISIS și Gruparea kurdă PKK au fost implicate într-o serie de atacuri violente în ultimele luni, în Turcia.

Din primele informaţii se pare că s-au înregistrat victime, precizează agenţia Dogan.

Potrivit postului de televiziune CNN Turk, citat de cotidianul Hurriyet în ediţia online, explozia s-a produs lângă Obeliscul lui Theodosius din piaţa turistică Sultanahmet.

Piața Sultanahmet, cu Obeliscul lui Theodosius și Moscheea Albastră, este principalul punct de atracție pentru turiști
Piața Sultanahmet, cu Obeliscul lui Theodosius și Moscheea Albastră, este principalul punct de atracție pentru turiști

Deflagraţia a fost suficient de puternică pentru a fi auzită în cartierele învecinate, potrivit unor martori citaţi de CNN Turk.

Forțele de ordine au securizat zona imediat după explozie.

În luna octombrie a anului trecut, peste 100 de persoane au murit la Ankara în urma a cel puțin două explozii. Deflagrațiile s-au produs în principala gară din capitala Turciei, la 10 octombrie. Guvernul turc a anunțat oficial că este vorba despre un atentat terorist.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net