Cel mai neastâmpărat invitat! Fiul premierului croat l-a cucerit pe Papa Francisc

Cel mai neastâmpărat invitat! Fiul premierului croat l-a cucerit pe Papa Francisc

Ultima actualizare:
Micuţul de trei ani a fost în centrul atenţiei
Micuţul de trei ani a fost în centrul atenţiei

Prim-ministrul croat a fost invitat sâmbătă (7 octombrie) la o recepţie la Vatican, alături de familia sa, pentru a discuta relaţiile dintre statul papal şi Croaţia. Însă vedeta reuniunii a fost fiul premierului care a făcut deliciul invitaţilor cu comportamentul dezinvolt.

Andrej Plenkokic (47 de ani) a mers sâmbătă la o întâlnire cu Papa Francisc, iar familia premierului a fost alături de el. Cel care a fost în centrul atenţiei a fost însă Mario, băiatul de trei ani al premierului. Micuţul nu a stat locului nicio clipă şi a fost fotografiat în timp ce alerga prin cameră şi se juca cu diverse obiecte, conform dailymail.co.uk. Glumeţ din fire, cel care l-a încurajat pe Mario să îşi facă de cap a fost chiar Papa. 


    Micuţul de trei ani a fost în centrul atenţieiFoto: Getty
Micuţul de trei ani a fost în centrul atenţieiFoto: Getty

"În timpul discuţiilor, s-a arătat aprecierea faţă de relaţiile bune dintre Statul papal şi Croaţia. S-a discutat despre teme de interes comun privind viitorul proiectului european, cu un interes particular pentru situaţia croaţilor din Boznia şi Herţegovina", a declarat un purtător de cuvânt al Vaticanului. 

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alexander grey  8a5eJ1 mmQ unsplash jpeg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
gen z jpg
Blugii mereu descheiați/sursă foto: social media
image png
pod prabusit grecia captura video jpg
stb jpg
Alexandra Căpitanescu pe scena Eurovision FOTO Profimedia
image
image