Cutremur puternic de 7,4, în Chile. Țară s-a confruntat în 2015 cu un cutremur de 8,3
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs joi în regiunea Antofagasta din Chile, a anunțat Centrul seismologic euro-mediteranean, citat de Reuters. Nu există o alertă de tsunami și nu au fost raportate pagube. De-a lungul anilor țara s-a mai cinfruntat cu seisme puternice. Cel mai grav a avut loc în 2015 și a avut o magnitudine de 8,3.
Chile, zguduită puternic
Seismul s-a produs la o adâncime de 128 de kilometri, a raportat EMSC.
Anterior, EMSC a anunțat că seismul a avut magnitudinea de 6,8.
Sistemul american de avertizare în caz de tsunami a declarat că nu a existat niciun risc de tsunami în urma cutremurului, care a fost localizat la aproximativ 20 km sud de San Pedro de Atacama, potrivit Serviciului național de prevenire și răspuns în caz de dezastre din Chile (SENAPRED).
Nu au fost raportate pagube
Nu au fost raportate pagube imediate, potrivit autorităților din Chile.
Cu toate acestea, SENAPRED a precizat că verifică „posibilele daune provocate persoanelor, alterarea serviciilor de bază sau a infrastructurii ca urmare a acestui cutremur”.
„Am comunicat deja cu delegatul regional și, până în prezent, nu există rapoarte privind daune majore, dar echipele colectează informații”, a declarat președintele chilian Gabriel Boric pe contul său de X.
Chile s-a confruntat de-a lungul istoriei cu cutremure puternice, inclusiv unul de 8,3 grade care s-a produs în 2015 și a ucis cel puțin 13 persoane și a produs numeroase pagube.
Nu este prima dată când Chile este zguduită puternic. În 14 februarie s-a produs un seism cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter. Conform Centrului Seismic European-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost situat la 123 km nord-vest de La Serena, un oraș cu o populație de 154.000 de persoane. Seismul s-a produs la o adâncime de 30 km.
Nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Cutremurul a avut loc la ora 03:31, ora României.