El este bărbatul cu cel mai „ciudat” prieten. Cine îi aude povestea, ridică instant din sprâncene

Rex Colubra (40 de ani), din Wisconsin, SUA, a legat o prietenie specială cu un biban de apă dulce, despre care spune că îl aşteaptă mereu în acelaşi loc şi se bate cu alţi peşti pentru a fi doar el în jurul său. Scafandrul spune că îl recunoaşte pe Elvis după o cicatrice pe care acesta o are pe faţă.

Rex Colubra şi bibanul Elvis  s-au întâlnit pentru  prima oară în 2021. Foto: Instagram
Rex Colubra şi bibanul Elvis s-au întâlnit pentru prima oară în 2021. Foto: Instagram

Se pare că bibanul Elvis uneori este gelos pe alţi peşti care vor să înoate în jurul prietenului său, recurgând la violenţă pentru a-i ţine departe de Rex. „Elvis se luptă cu alţi peşti dacă se apropie prea mult de mine pentru a-i ţine departe”, a spus Rex, citat de publicaţia britanică Metro. Rex Colubra şi bibanul Elvis s-au întâlnit pentru prima oară în septembrie 2021, într-un lac pe care scafandrul nu vrea să-l numească pentru a-l proteja pe Elvis de pescari. Rex, care lucrează la o tipografie, a spus: „A fost ca orice altă scufundare, am verificat un loc nou şi toţi aceşti peşti au venit la mine. Am observat că unul stătea mai aproape decât restul, nu s-a speriat. Chiar şi când am ieşit, el a rămas aproape de suprafaţă”, a mai spus scafandrul.

Rex Colubra şi bibanul Elvis  s-au întâlnit pentru  prima oară în 2021. Foto: Instagram
Rex Colubra şi bibanul Elvis s-au întâlnit pentru prima oară în 2021. Foto: Instagram

Când Rex s-a întors în acelaşi loc două săptămâni mai târziu, pentru a-l hrăni, Elvis l-a recunoscut şi a venit la el. Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori de atunci, Rex şi-a filmat întâlnirile şi le-a publicat pe paginile de socializare dedicate pe care le-a făcut special pentru Elvis. Într-un clip, în timpul celei de-a unsprezecea scufundări împreună, Rex poate fi auzit în timp ce îl cheamă pe Elvis, care vine la el în câteva secunde. „Este complet obsedat de mine. Mă urmăreşte şi mă priveşte pur şi simplu în ochi”, a explicat Rex. Americanul îl recunoaşte pe Elvis pentru că are o cicatrice pe faţă, despre care crede că este probabil din cauza faptului că a fost prins de un pescar în trecut.

Americanul  nu este de acord  cu pescuitul sportiv. Foto: Instagram
Americanul nu este de acord cu pescuitul sportiv. Foto: Instagram

Rex se îngrijorează că Elvis ar putea fi prins din nou, spunând: „Desigur, aş fi trist dacă ar fi prins. El e prietenul meu. Nu pot face multe pentru a-l proteja. Nu-mi place pescuitul sportiv. Cred că este imoral. Dacă ai de gând să prinzi un peşte, ar trebui să-l mănânci şi nu doar să pui un cârlig în el.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net