Explozie puternică în apropierea unei baze militare la sud de Teheran

Ultima actualizare:

    Explozie puternică în TeheranFoto Pixabay.com
Explozie puternică în TeheranFoto Pixabay.com

Autorităţile iraniene investighează o explozie puternică care a avut loc în apropierea unei baze militare aflate la sud de capitala Teheran, despre care se crede că a fost folosită în trecut pentru teste nucleare.

Înregistrări video şi fotografii care au fost publicate de presa locală pe reţelele de socializare arată luminarea puternică a cerului în noaptea de joi spre vineri, urmată de un mare nor de fum. Martorii au spus că sunetul exploziei a venit dinspre Parchin, o bază militară importantă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Davoud Abdi, a declarat pentru televiziunea de stat că explozia a avut loc la o instalaţie de depozitare a gazului într-o zonă publică a Parchin, şi nu la o bază militară. Incendiul a fost stins şi nu au fost raportate victime, a adăugat el, însă nu a oferit detalii despre cauză.

„Colegii noştri se află în teren şi investighează atent incidentul”, a afirmat Abdi.

Parchin găzduieşte o întinsă bază militară, unde tehnicienii iranieni ar fi testat componente explozibile puternice pentru o focoasă nucleară, la începutul anilor 2000. Autorităţile iraniene au negat acest lucru.

În 2014 s-a crezut că amplasamentul militar a fost distrus de un incendiu sau explozie, dar anchetele realizate de Agenţia Internaţională de Energie Atomică au fost îngreunate de lipsa accesului în zonă.

First video report of a massive explosion with red light around Tehran, heard by many residents. Reports of a military outpost around there. #Iran pic.twitter.com/lQT4CPFLUC— Farnaz Fassihi (@farnazfassihi) June 25, 2020

First video report of a massive explosion with red light around Tehran, heard by many residents. Reports of a military outpost around there. #Iran pic.twitter.com/lQT4CPFLUC



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image