O mamă este hotărâtă să aibă nepoți cu ajutorul fiicei moarte

Ultima actualizare:

    Femeia vrea să folosească ovulele înghețate ale fiicei sale decedateFoto: drugfree.org
Femeia vrea să folosească ovulele înghețate ale fiicei sale decedateFoto: drugfree.org

O mamă se luptă cu legea pentru a primi în posesie ovulele înghețate ale fiicei sale decedate, pentru a rămâne însărcinată în locul ei.

Femeia, în vârstă de 59 de ani, al cărui nume nu a fost făcut public, susține că încearcă doar să îndeplinească dorința formulată de fiica ei pe patul de moarte. Aceasta a decedat în jurul vârstei de 25 de ani de cancer de colon, iar în ultimele momente ale vieții i-a spus mamei ei că își dorește ca ovulele sale înghețate să fie fertilizate cu ajutorul unui donator de spermă, și implantate în uterul mamei ei.

Inițial, tânăra și-a înghețat ovulele când a aflat că are cancer, în speranța că va putea face copii în viitor, însă aceasta nu a reușit să câștige lupta pentru viață. Astfel, părinții ei vor să transporte ovulele la New York, unde a găsit o clinică de specialitate care este de acord să efectueze procedura.

Totuși, din punct de vedere legal, femeia nu reușește să obțină custodia asupra ovulelor, întrucât juriul spune că are nevoie de un document scris care să ateste veridicitatea celor spuse de aceasta.

Potrivit Mirror, tânăra decedată a completat un formular în care își dă consimțământul pentru ca ovulele ei să fie păstrate după moarte, însă nu există niciun document scris care să explice cum vor fi folosite acestea.

Aș face-o pentru ea (ar rămâne însărcinată în locul ei, n.r.)”, a declarat mama decedatei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
YXNoPTM0MTk0ZjQyOWViODE3Mjk2YTJiOGY3M2M4ZWZkOWIx thumb jpg
image png
Hortensia Papadat Bengescu portrait1 jpg
RO SV Vatra Dornei railway station 1 jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
 Ciprian Ciucu și Nicușor Dan Inquam Photos / George Călin
image png
sclavi lumea antica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net