Procesul împotriva lui Donald Trump este constituțional.Ce se întâmplă de acum încolo

Ultima actualizare:

    Donald Trump este judecat în cel mai răsunător proces politic al AmericiiSursa foto: Getty Image
Donald Trump este judecat în cel mai răsunător proces politic al AmericiiSursa foto: Getty Image

Procesul împotriva lui Donald Trump este constituțional chiar dacă mandatul său prezidenţial s-a încheiat, a stabilit prin vot Senatul Statelor Unite. Fostul președinte este acuzat de „instigare la insurecţie” în contextul asaltului care a avut loc asupra Capitoliului în 6 ianuarie.

Acuzațiile procurorilor

După ce Senatul a decis că punerea sub acuzare a lui Trump este constituţională, procesul a fost reluat cu expunerea faptelor şi cu pledoariile "procurorilor" şi avocaţilor fostului președinte. 

Procurorii democraţi - în număr de nouă -  și-au expus cazul timp de 16 ore în două sesiuni de lucru. Ei au prezentat numeroase înregistrări pentru a demonstra violenţa atacului asupra Capitoliului, dar şi discursul incendiar al preşedintelui rostit cu puţin timp înaintea asaltului asupra clădirii Congresului SUA.


    Capitoliul a fost evacuat înainte de a fi luat cu asalt de huliganii trumpiștiSursa foto: Getty Image
Capitoliul a fost evacuat înainte de a fi luat cu asalt de huliganii trumpiștiSursa foto: Getty Image

La rândul lor, avocaţii lui Trump ar putea prezenta discursuri virulente ale unor aleşi democraţi, argumentând că libertatea de exprimare protejează astfel de declaraţii. Avocaţii lui Trump au adus în discuție faptul că acesta nu mai este în funcție, argumentând că nu este constituţional ca un fost preşedinte care nu se mai află la Casa Albă să fie supus unui proces politic.

„I se cere Senatului să facă un lucru absolut ridicol: să judece un cetăţean privat într-un proces menit să-l înlăture dintr-o funcţie pe care deja nu o mai ocupă”, au declarat luni cei trei avocaţi care îl reprezintă pe Trump - Bruce Castor, David Schoen şi Michael van der Veen.

Într-un amplu document de 78 de pagini, ei au cerut respingerea procesului împotriva lui Trump, considerându-l „teatru politic pur” din partea democraţilor, şi au calificat drept „absurdă” acuzaţia că fostul preşedinte a incitat la asaltul asupra Capitoliului.

Ce se întâmplă cu procesul de acum încolo

Procesul de „impeachment” va continua apoi în fiecare zi, cu excepţia zilei de sâmbătă, şi va fi reluat duminică. Se preconizează să se finalizeze săptămâna viitoare în cazul în care nu vor fi convocaţi martori.

Senatul va stabili prin majoritate de două treimi dacă Donald Trump se face sau nu vinovat de acuzațiile care i se aduc. Pentru o eventuală condamnare a lui Trump, sunt necesare voturile a 17 senatori republicani, alături de voturile tuturor senatorilor democrați. Cel mai probabil, Trump va fi achitat, dacă nu vor apărea noi dovezi semnificative împotriva sa, transmite site-ul axios.com, citat de Mediafax. Dacă Donald Trump va fi găsit vinovat, el nu va mai putea candida niciodată la nici o funcție publică. Atât liderii democrați, cât și cei republicani doresc să încheie cât mai repede procedura. Donald Trump nu a participat la ședintă, dar, potrivit The Guardian, se pare că el a urmărit dezbaterile la televizor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net