Român omorât într-un abator din Germania. Poliţia a reținut suspecții, tot români

Ultima actualizare:

    foto: Shutterstock
foto: Shutterstock

Un muncitor român în vârstă de 34 de ani a fost omorât, vineri dimineaţă, în abatorul Tönnies din Rheda-Widenbrück, fiind înjunghiat de un alt român în timp ce se afla la banda de tranşare a cărnii, scrie presa germană.

Agresorul, în vârstă de 35 de ani, şi prietena acestuia, care ar avea legătură directă cu crima, au fost reţinuţi de către poliţiştii nemţi. Crima ar fi avut loc la începutul programului de lucru, iar colegii celor doi au declarat că mobilul crimei ar fi fost gelozia.  

„Tânărul rănit a fost transportat la spital, dar, în ciuda eforturilor, medicii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului de 34 de ani. Secţia a fost închisă. Poliţia l-a arestat pe suspect, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani, şi a reţinut-o pe prietena acestuia, care se pare că are legătură directă cu mobilul crimei. A fost constituită o comisie de anchetă, urmând ca rezultatele autopsiei să fie anunţate în cel mai scurt timp”, scrie Deutsche Welle .  

Şeful organizaţiei angajaţilor din cadrul Tönnies, Mustafa Kuyucu, citat de asemenea de jurnalişti germani, s-a declarat şocat de cele petrecute: „Suntem trişti şi consternaţi de cele întâmplate. Asigurăm tot ajutorul necesar angajaţilor, rudelor şi prietenilor”, informează Adevărul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Creier sănătos   pixabay jpg
coasta Algarve Portugalia shutterstock 2233477059 jpeg
jermaine ee N4uL KObHRw unsplash jpg
melc melci istock jpg
Regina Elisabeta  foto   profimedia 0695399354 jpg
bani jpg
vikingi png
autobuz png
image
image