Șoc la Hollywood. Un cadavru în descompunere, găsit în Tesla unui rapper celebru pe TikTok

O descoperire macabră a șocat Los Angelesul. Un cadavru aflat în descompunere a fost găsit într-un autoturism Tesla parcat la Hollywood. Cazul a atras rapid atenția publicului, deoarece mașina este înmatriculată pe numele rapperului american D4vd, aflat în plină ascensiune în industria muzicală.

Un cadavru în descompunere a fost găsit în maşina rapperului D4vd / foto: Instagram
Un cadavru în descompunere a fost găsit în maşina rapperului D4vd / foto: Instagram

Un cadavru aflat în stare avansată de descompunere a fost găsit într-o mașină Tesla, parcată la Hollywood. Vehiculul era înmatriculat pe numele rapperului american aflat în plină ascensiune David Anthony Burke, cunoscut ca D4vd, au transmis marți, 9 septembrie 2025, poliția și mai multe publicații din Statele Unite.

Descoperirea a fost făcută după ce locatarii din zona unui parc auto cu mașini confiscate au alertat autoritățile. Oamenii au sunat luni la poliție, plângându-se de un miros puternic și neobișnuit care provenea din acel loc situat într-un cartier cunoscut al Los Angelesului.

Potrivit oamenilor legii, în portbagajul mașinii a fost găsit un trup uman înfășurat în plastic. „Am fost anunţaţi în această dimineaţă, iar maşina este aici de câteva zile”, a declarat ofițerul Robert Peters, purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție din Los Angeles, relatează nbclosangeles.com.

Cine este D4vd

Mașina figurează ca fiind înmatriculată în Texas pe numele lui David Anthony Burke, cunoscut pe scena muzicală sub pseudonimul D4vd. Tânărul artist, în vârstă de 20 de ani, a urcat marți, 9 septembrie 2025, pe scenă la Minneapolis, în nordul SUA, pentru ultimul concert din turneul său mondial, conform site-ului TMZ.

D4vd s-a făcut remarcat în 2022, când piesa „Romantic Homicide” a devenit un fenomen pe platforma TikTok, aducându-i faima internațională. În prezent, el își promovează un nou album pe rețelele sociale, fără a menționa în vreun fel descoperirea șocantă. Piesele sale „Here With Me” și „Romantic Homicide” au acumulat fiecare peste un miliard de stream-uri. De asemenea, rapperul se mândrește cu milioane de urmăritori pe rețelele de socializare.

Parcul auto unde a fost găsit cadavrul se află chiar lângă Tesla Diner, un restaurant dedicat mărcii de automobile a lui Elon Musk, inaugurat cu multă publicitate în această vară la Hollywood.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
f13abe2b 0c5a 4318 a99c a209ff8a1867 png
whatsapp image 2026 04 30 at 05 18 21 1 jpeg
nava msc iran romani jpg
Atentie la capuse  Sursa foto shutterstock 1662479023 jpg
Omul de afacei Ioan Niculae
femeie care plange webp
katara dromos 1 jpg
scaun vechi retapitat1 jpg
image
image