Ştii cât costă să ridici piramidele acum? 878,2 milioane $
Construirea Marii Piramide egiptene rămâne un mister şi după 4.500 de ani. Folosind însă mijloacele moderne de astăzi, monumentul ar fi ridicat în 30 de ani cu circa un miliard de dolari.
Legenda spune că piramida a fost ridicată în două decenii, ceea ce înseamnă că un bloc de piatră de peste 2 tone a fost pus la locul lui, la fiecare 5 minute, atât ziua, cât şi noaptea. Aşadar, cele 230.000.000 de blocuri de piatră în greutate totală de aproape 6.000.000 de tone au fost clădite în 7.300 de zile.
Acest ritm ar fi necesitat forţa uimitoare a circa 100.000 de sclavi. Chiar şi cu tehnologia şi utilajele moderne, piramida ar fi ridicată în zilele noastre în 30 de ani. De aceea, istoricii cred că la ridicarea Marii Piramide din Giza (Gizeh), Egipt, acum 4.500 de ani, a fost nevoie de forţe mistice sau chiar a extratereştrilor.
Alte teorii susţin că piramidele egiptene ar fi de fapt centrul pământului, în jurul căruia se învârt toate lucrurile şi vieţuitoarele lumii, dar şi un centru de energie impresionant. Un site de călătorii britanic a analizat cât ar costa construirea uneia din cele 7 minuni ale lumii antice. Luând în considerare inflaţia, forţa de muncă şi costul materialelor, specialiştii au estimat că ridicarea piramidei ar mobiliza peste 600 de muncitori şi ar costa 878,2 milioane de dolari.
Aceştia au analizat alte 6 atracţii turistice de pe glob, iar rezultatele sunt la fel de uimitoare. Statuia Libertăţii ar costa acum aproape de 10 ori mai puţin decât în 1886, Big Ben-ul mult mai puţin ca în 1858, în timp ce construirea Statuii lui Hristos Mântuitorul ar ajunge la peste un milion de dolari. Numai becurile de pe Turnul Eiffel costă azi 100.000 $ bucata.