Coiful Dacic de la Coțofenești a fost furat din Olanda, unde era expus până duminică
Tezaurul Dacic al României a fost ținta unui spectaculos jaf în Olanda, noaptea trecută. Hoții au folosit explozibil pentru a pătrunde în Muzeul Drents din Assen, reușind să fure mai multe obiecte, inclusiv celebrul coif dacic de la Coțofenești. Autoritățile olandeze investighează cazul. Hoții au reușit să dispară cu o mare cantitate de aur.
Tezaurul Dacic al României, furat în cursul nopții din Olanda
Jaful a avut loc sâmbătă noapte, în urma unei explozii provocată de hoți care au folosit dinamită . Printre obiectele furate se aflau trei brățări de aur și piesa centrală a expoziției, coiful de aur de la Cotofenesti, care fusese prezentat în toate materialele promoționale. Este posibil să fi fost furate și alte obiecte, relatează nl times.

Explozia, produsă la ora 3:45 a.m., a spart mai multe ferestre, permițând hoților să pătrundă în muzeu, a declarat procurorul Debby Homans, în timpul unei conferințe de presă organizate la fața locului.
Poliția investighează un vehicul suspect și îndeamnă locuitorii din apropiere să împărtășească orice imagini pe care le-ar putea avea cu explozia.
Expoziția conținea peste 600 de obiecte din aur și argint din cel puțin 15 muzee din România. Printre cele mai importante figurând trei brățări din aur și bijuteria colecției, un coif din aur. Directorul muzeului, Harry Tupan, a confirmat că vitrinele în care se aflau au fost sparte.
Reprezentanţii Muzeului de Istorie din Alba Iulia, au declarat pentru Ziarul Unirea că muzeul a trimis la expoziţia din Olanda zece piese: un vas din bronz, patru piese din aur şi cinci din argint.
Ultima zi a expoziţiei era dumincă, 26 ianuarie. Poliția olandeză a lansat o investigație, însă nu a arestat încă niciun suspect.
Mesajul MAE
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat furtul și colaborează cu autoritățile pentru recuperarea artefactelor.

„În cursul dimineţii de 25 ianuarie Muzeul Naţional de Istorie a României, şi Ministerul Culturii din România au fost notificate că la Muzeul din Drents, Regatul Ţărilor de Jos, în care are loc expoziţia “Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului şi argintului” organizată în cooperare cu Muzeul Naţional de Istorie a României a fost afectat de o explozie. Ambasada României la Haga a fost la rândul ei notificată de MAE olandez. Din primele evaluări această explozie a avut ca scop intrarea prin efracţie în clădirea muzeului unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României. Autorităţile au informat că un număr de exponate din expoziţie au fost furate de făptuitori încă neidentificaţi. Investigaţia şi inventarul pieselor sunt în desfăşurare”, informează Ministerul Afacerilor Externe, transmite News.ro
Ministerul Afacerilor Externe a informat Ministerul de Interne al României şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, totodată fiind alertate ambasadele României în toate ţările vecine pentru a cere sprijin autorităţilor competente.
Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar şi urgent atât la nivel operaţional cât şi politic în soluţionarea cazului. Îngrijorarea este împărtăşită şi au fost primite asigurări că autorităţile olandeze fac toate diligenţele pentru ca aceste piese să fie recuperate. Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol.
Ministerul Afacerilor Externe păstrează legatura cu Muzeul Naţional de Istorie a României, cu Ministerul Afacerilor Interne, IGP şi prin Ambasada României la Haga cu instituţiile naţionale olandeze competente.