Tiktok-ul a devenit magazinul diamantelor. De ce aleg utilizatorii să cumpere pietrele prețioase de pe aplicație

Tiktok-ul a devenit magazinul diamantelor. De ce aleg utilizatorii să cumpere pietrele prețioase de pe aplicație

TikTok Shop, lansat în 2023, a început ca un loc unde puteai cumpăra produse simple - cosmetice, accesorii pentru telefon - direct din feed. Ulterior, platforma a introdus licitațiile live, unde vânzători independenți scot la vânzare orice: genți de designer, haine vintage, monede rare, carduri de baseball și chiar pietre prețioase.

Diamante de vânzare pe Tiktok/sursă foto: social media
Diamante de vânzare pe Tiktok/sursă foto: social media

Cum a descoperit un utilizator Tiktok piața diamantelor de pe platformă

Ryan Roth nu intenționa să cumpere diamante. Naviga pe TikTok când a dat peste una dintre licitațiile live care au devenit tot mai populare pe platformă. Într-o cameră goală, un vânzător prezenta un diamant creat în laborator și îi îndemna pe cei din comentarii să liciteze, potrivit The Rolling Stones.

Roth spune că a apăsat din greșeală butonul de licitare, iar tranzacția s-a confirmat instant. Câteva secunde mai târziu, a văzut plata de 700 de dolari pe cardul Amex. „Doamne, acum e al meu”, își amintește el.

La scurt timp, situația s-a repetat. Într-un Uber, ușor amețit, a dat peste o altă licitație live și a cumpărat un diamant de 94 de dolari cu un singur clic. De atunci, spune că licitațiile de diamante au devenit hobby-ul lui: are deja aproximativ zece pietre prețioase în drum spre el.

Mecanismul licitațiilor de pe Tiktok

TikTok Shop, lansat în 2023, a început ca un loc unde puteai cumpăra produse simple — cosmetice, accesorii pentru telefon - direct din feed. Ulterior, platforma a introdus licitațiile live, unde vânzători independenți scot la vânzare orice: genți de designer, haine vintage, monede rare, carduri de baseball și chiar pietre prețioase.

Licitațiile de bijuterii sunt un spectacol în sine: pe paginile de live-streaming apar pietre de la 0,03 carate până la diamante de 14 carate. Utilizatorii pot licita cu un singur tap, în timp ce în fundal se aud remixuri energice, iar prezentatorii creează o atmosferă de joc, cu numărători rapide și îndemnuri constante.

Prețurile variază enorm. Pentru că majoritatea pietrelor sunt create în laborator, sunt mult mai ieftine decât cele naturale. Unele licitații pornesc de la 1 dolar, iar diamantele mari, de calitate, pot depăși 2.000 de dolari. Cele mai multe vânzări se încadrează între 100 și 500 de dolari.

Calitatea licitațiilor diferă mult. Unii vânzători oferă  moissanite ieftine, alții scot la vânzare inele masive cu diamante pavé. Stilurile de prezentare sunt la fel de variate: unii sunt profesioniști și explică specificațiile pietrei, alții vorbesc cu publicul ca și cum ar fi prieteni apropiați. Există și vânzători care imploră efectiv oamenii să liciteze.

O activitate din ce în ce mai des întâlnită

Pentru a înțelege fenomenul, autoarea articolului a participat la licitații. După câteva încercări, a ajuns să cumpere un safir roz de laborator de 2 carate pentru 50 de dolari - tot dintr-o atingere accidentală. În aceeași zi, a mai achiziționat două diamante albastre de 0,25 carate, câte 30 de dolari fiecare, imaginându-și că le va transforma în cercei.

Pentru mulți utilizatori, licitațiile sunt „QVC-ul generației Z”, cu un efect instant de dopamină. Larissa Rolim, o femeie din Dallas, spune că a cumpărat cinci diamante în două luni și vrea să facă coliere asortate pentru ea și sora ei.

Tiffany, o altă cumpărătoare frecventă, spune că se simte „ca Thanos” din Avengers, adunând pietre prețioase. Într-o lună, a cumpărat aproximativ 50 de diamante și pietre colorate.

Pentru ea, hobby-ul este accesibil: își alocă 100 de dolari pe săptămână pentru licitații. „E distractiv și îți dă adrenalină, pentru că simți că joci un fel de joc de noroc”, spune ea.

Mulți recunosc că prima achiziție a fost accidentală;  fie au licitat fără să vrea, fie au câștigat cu o ofertă surprinzător de mică. Azjani, de exemplu, a cumpărat un diamant de 1 carat pentru 93 de dolari, crezând că licitația era falsă.

Pentru Tracy, o pensionară care a învins cancerul în stadiul 4, un diamant de 3 carate cumpărat prin TikTok și transformat în inel a devenit un simbol al recuperării. „Nu m-am gândit niciodată că voi avea un diamant de 3 carate”, spune ea. „Nu sunt Taylor Swift sau Selena Gomez. Sunt o persoană obișnuită care a vrut ceva frumos pentru ea, iar licitațiile mi-au permis asta”.

În ciuda costului vieții tot mai ridicat, cumpărătorii spun că licitațiile sunt o modalitate accesibilă de a achiziționa cadouri sau bijuterii pe care altfel nu și le-ar permite, astfel că această activitate a devenit un hobby care îi scoate pe utilizatorii de Tiktok din rutina zilnică.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
santier constructii foto shutterstock
surprised girls with shopping bags looking window jpg
trecere de pietoni suceava care se opreste intr-un zid
image png
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
plaje thassos copy jpg
crima otopeni jpg
lee song su legume asiatice captura video jpg
image
image