Tinerii, mai singuri ca niciodată. Mărturie: „Sunt măritată de cinci ani și tot mă simt...”
Un raport global despre fericire arată o realitate tulburătoare: 19% dintre tinerii din lume nu au nicio persoană la care să poată apela atunci când au nevoie de ajutor.
Paradoxal, generația care trăiește permanent online înconjurată de aplicații, rețele sociale și posibilități infinite de comunicare este și cea mai singură. World Happiness Report 2025, într-un capitol realizat de cercetătorii Rui Pei și Jamil Zaki de la Universitatea Stanford, subliniază un adevăr simplu și dur: legăturile sociale sunt principalul predictor al stării de bine în rândul tinerilor. Iar tocmai aceste legături se destramă, potrivit Adevarul.
Singurătatea, o problemă în creștere de patru decenii
În ciuda conectivității tehnice, izolarea emoțională crește. Datele analizate arată că, în 2023, aproape un tânăr din cinci nu avea pe nimeni apropiat căruia să îi ceară ajutor.
Situația variază de la o regiune la alta, însă tendința este globală. Japonia înregistrează cel mai sever nivel de izolare, peste 30% dintre tineri declară că nu au persoane de încredere, în timp ce state precum Nigeria, Egipt sau Filipine stau mult mai bine, cu procente sub 10%.
În Statele Unite, declinul conexiunilor apropiate se vede limpede: tinerii nu doar că au mai puțini prieteni reali, ci simt și că sprijinul primit este mai puțin autentic. Acest deficit social explică, în parte, scăderea constantă a satisfacției generale de viață în rândul americanilor sub 30 de ani.
Schimbarea nu este recentă. Raportul arată că singurătatea în rândul tinerilor adulți este în creștere de patru decenii. Iar pandemia, deși a trecut, nu a resetat nivelurile de conectare emoțională.
În 2023, jumătate dintre studenții americani spuneau că se simt semnificativ singuri cu aproape 5% mai mult decât înainte de 2020. Ideea bine-cunoscută că adolescența și începutul maturității sunt cele mai sociabile perioade din viață pare să nu se mai potrivească realității de azi.
Cercetătorii Pei și Zaki sunt fermi: antidotul pentru declinul stării de bine nu este retragerea, ci apartenența. Conexiunile umane nu sunt doar un confort, ci un factor esențial pentru sănătate pe termen lung. „Fiecare prietenie formată în primele săptămâni de facultate reduce semnificativ probabilitatea unei deteriorări a sănătății mintale”, notează ei.
Cu alte cuvinte, prieteniile timpurii nu sunt doar companie sunt infrastructura emoțională a întregii vieți adulte.
Ce spun oamenii despre singurătate
Discuțiile online surprind uneori realități pe care statistica nu le poate exprima. Pe Reddit, o postare devenită virală suna simplu: „Singurătatea nu înseamnă să fii singur. Înseamnă să n-ai pe nimeni.” În comentarii, tineri din toată lumea au împărtășit mărturii crude despre ce înseamnă, de fapt, absența conexiunii.
„Mă simt ca un personaj secundar în viața tuturor, dar preferat în viața nimănui”, a scris un tânăr. Altul i-a răspuns: „Parcă toată lumea mă plăcea, dar nimeni nu mă iubea cu adevărat.” Iar o femeie a transmis un mesaj care a rezonat cu mii de cititori: „Sunt măritată de cinci ani și nu m-am simțit niciodată mai singură. E cumplit să trebuiască să cerșești atenție de la cineva care spune că te iubește.”
Pentru mulți, singurătatea nu înseamnă absență fizică, ci lipsa unei legături în care să fie văzuți cu adevărat. „Poți fi înconjurat de oameni și totuși să te simți îngrozitor de singur. E atunci când nimeni nu te mai vede cu adevărat”, a scris o altă utilizatoare. Cineva a comparat această stare cu „o casă frumoasă pe dinafară, dar pustiită pe dinăuntru”.
Totuși, pentru unii, singurătatea este și o etapă de transformare. „Uneori trebuie să fii singur ca să te regăsești”, a scris cineva.
„A fi singur nu e același lucru cu a fi singuratic. Una e un munte, alta e un drum drept.” Dincolo de nuanțe, un comentariu a rezumat poate cel mai bine durerea ascunsă: „Singurătatea e ca o rană care nu se vede. Și, cel mai adesea, doare tocmai pentru că nu o observă nimeni.”
„Fericirea este o stare pe care ți-o creezi singur”
Cartea „Rețete pentru fericire” a lui Ken Keyes Jr. oferă un unghi diferit asupra izolării emoționale. Mesajul său fundamental este că fericirea nu vine dintr-o lume perfect adaptată nevoilor noastre, ci dintr-o inimă capabilă să iubească fără a cere perfecțiune.
Într-o lume în care aproape o cincime dintre tineri nu au pe nimeni la care să apeleze, ideea lui Keyes devine mai relevantă ca oricând: nu ceilalți ne produc nefericirea, ci modul în care ne apărăm de ei.
În încercarea de a evita rănile, ne construim ziduri: pretenții, orgolii, justificări, exigențe morale.
Acestea ne dau impresia de control, dar ne fură capacitatea de a simți conexiune reală. Keyes îndeamnă la vulnerabilitate, nu ca slăbiciune, ci ca deschidere autentică: iubirea curge liber doar atunci când nu încercăm să o condiționăm. Aceeași idee reiese și din raportul fericirii: oamenii care simt că pot apela la cineva apropiat au o probabilitate cu 16% mai mare de a se declara mulțumiți de viața lor.
Pentru Keyes, fericirea nu înseamnă perfecțiune morală, ci prezență, conectare și capacitatea de a renunța la mecanismele de apărare. Eliberarea adevărată începe în momentul în care nu mai trăim în teamă, ci în deschidere.
De ce e tot mai greu pentru Generația Z să se conecteze
Psihologul Jamil Zaki, coautor al capitolului despre sănătatea mentală din World Happiness Report, explică limpede problema: tinerii trăiesc într-o lume polarizată, dominată de interacțiuni online, în care apropierea devine din ce în ce mai dificilă.
Paradoxal, deși conceptul de self-care a explodat în anii 2020, multe dintre activitățile promovate drept soluții pentru liniște sunt, de fapt, forme rafinate de a fi singur. „Nu e nimic rău în asta”, spune Zaki, „dar starea de bine se construiește, cel mai adesea, împreună cu ceilalți.”
Cercetările lui arată și un alt paradox: oamenii subestimează constant cât de prietenoși și empatici sunt ceilalți. Această percepție greșită că lumea este rece, indiferentă, ostilă duce la evitarea relațiilor care, de fapt, ne-ar aduce fericire. Iar atunci când tinerii își iau inima în dinți și inițiază un dialog, observă că majoritatea oamenilor sunt, de fapt, calzi și rezonabili.
Antidotul singurătății: să vedem cât de mult le pasă celorlalți
Într-un studiu publicat în Nature Human Behavior în 2025, Pei și Zaki au identificat un fenomen numit „empathy perception gap”: diferența dintre cât de empatici credem că sunt ceilalți și cât sunt ei în realitate.
Analizând date de la peste 5.000 de studenți de la Stanford, au descoperit că tinerii își subestimează constant colegii. Cei care îi percepeau pe ceilalți ca fiind mai empatici aveau o stare psihologică mult mai bună și un cerc social mai stabil.
Pentru a corecta această percepție, cercetătorii au testat intervenții simple: postere în cămine, bazate pe date reale, care încurajau încrederea în disponibilitatea celorlalți de a ajuta. Rezultatul a fost surprinzător: studenții care au văzut mesajele au început mai multe conversații spontane și au interacționat cu mai multă deschidere.
Un alt experiment, realizat printr-o aplicație mobilă, trimitea sugestii scurte, precum „Scrie unui prieten cu care n-ai mai vorbit de mult” sau „Trimite un compliment unui necunoscut”. În doar trei săptămâni, participanții au devenit cu 90% mai dispuși să iasă din zona de confort social.
„Atunci când un student ezită dacă să salute un necunoscut sau să scrie unui vechi prieten, sperăm ca acest studiu să îl încurajeze să facă acel mic pas”, spune Rui Pei. „În jurul fiecăruia dintre noi există mult mai multă bunătate decât credem.”
