Trump și Putin, imagine istorică. Prima strângere de mână la summitul G20

Ultima actualizare:

    Trump și Putin s-au întâlnit pentru prima dată față în fațăFoto: Getty
Trump și Putin s-au întâlnit pentru prima dată față în fațăFoto: Getty

Președintele Statelor Unite, Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin s-au întâlnit pentru prima dată față în față, în cadrul summitului G20 de la Hamburg, din Germania. Cei doi au dat mâna unul cu altul și făcut schimb de glume.

A fost prima strângere de mână dintre Trump și Putin imortalizată de camerele foto și video în cadrul summitului G20 de la Hamburg, care a avut loc vineri, 7 iulie, precizează Express.co.uk. Cei doi președinți și-au zâmbit și au glumit, iar donald Trump chiar l-a bătut ușor, în semn de prietenie pe cot pe Putin. La prima întrevedere, cei doi lideri au părut foarte încântați să se vadă și chiar au menționat că abia așteaptă să discute în cadrul întâlnirii bilaterale care va avea loc în decursul acestei zile.

A fost un moment mult așteptat de jurnaliști și sunt în continuare cu ochii pe Trump și pe Putin pentru a afla și ce vor discuta față în față. După momentul stânjenitor în care președintele american a fost lăsat cu mâna întinsă de către prima doamnă a Poloniei atunci când a vrut să o salute, Trump a primit în sfârșit o strângere de mână fermă, dar călduroasă din partea lui Putin.


    Șefii de stat și de guvern, reuniți în cadrul summitului G20Foto: Getty
Șefii de stat și de guvern, reuniți în cadrul summitului G20Foto: Getty

Șefii de stat și de guvern care au participat la summitul G20 s-au așezat apoi pentru tradiționala poză de grup. Președintele Franței, Emmanuel Macron a stat chiar lângă Donald Trump, care, după cum am fi intuit, s-a așezat în primul rând. Cei doi au fost surpinși chir zâmbindu-și unul altuia, în timp ce Macron își aranja gulerul cămășii. tot în primul rând a stat și Angela Merkel, cancelarul Germaniei, gazda acestei întruniri la nivel înalt, dar și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care însă a stat la capătul opus al primului rând, departe de Trump.


    Donald Trump și Emmanuel MacronFoto: Getty
Donald Trump și Emmanuel MacronFoto: Getty

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net