William și Kate merg în India pe urmele Prințesei Diana

Ultima actualizare:

    William și Kate se pregătesc de o călătorie în IndiaFoto:Getty
William și Kate se pregătesc de o călătorie în IndiaFoto:Getty

În luna aprilie a acestui an, Prințul William și soția sa, Kate Middleton, vor pleca într-o călătorie-eveniment. Culplu adorat de o lume întreagă va merge în India și va vizita o parte importantă a patrimoniului mondial UNESCO, TaJ Mahal.

În urmă cu 24 de ani, mama  lui William, Prințesa Diana, a vizitat și ea monumentul de la Agra, însă nu a fost însoțită de Prințul Charles, ci a fost fotografiată singură, chiar cu câteva luni înainte să anunțe separarea de soțul său.

O echipă britanică a fost trimisă în avans pentru a discuta cu oficialii de la Agra și pentru a stabili detalii legate de securitatea cuplului ducilor de Cambridge. Deși nu exisă o înștiințare oficială, se crede că cei doi vor călători în India timp de o săptămână, între 10 și 17 aprilie. Aceasta ar fi prima călătorie pw pământ indian atât pentru Kate, cât și pentru William, unde nu vor fi însoțiți de niciunul dintre cei doi copii ai lor, George (2 ani) sau Charlotte (9 luni).

Cei doi nu sunt primele persoane din familia regală britanică ajunse în India. Prințul Charles, tatăl lui William, merge deseori în țara de pe continentul asiatic, informează Daily Mail.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Epava Titanicului (© NOAA / Institute for Exploration / University of Rhode Island / Wikimedia Commons)
easter bell 3321946 1280 jpg
carti biblioteca birou jpeg
scoala jpg
preot freepik jpg
ploaie jpg
Transilvania şi Basarabia, lebedele Mării Negre (din arhiva personală a lui Constantin Cumpănă) jpg
umar kamani nada adelle nunta profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net