IUBIND DINAMO...DIN SCAUN
"Daca nu ma insel, a fost in luna lui Mai-2008 cand mi-am indeplinit pentru prima oara visul ajungand in Stefan cel Mare chiar pe stadionul lui DINAMO. Nu a fost niciun meci oficial ci doar o zi obisnuita cu o ploaie torentiala care parca voia sa ne impiedice pe mine si alti cativa prieteni sa ajungem pe stadion.Tunete, fulgere parca incercau sa bage frica in noi, ca nu cumva sa ne pornim la drum. De mentionat e ca, eram cu scoala in excursie si ne-a fost permis sa plecam fiecare unde dorim pentru a vizita diferite parti ale Bucurestiului. Eu am ales cea mai frumoasa locatie si anume, Stadionul Dinamo. A fost prima oara deoarece, pana atunci nu a fost posibil studiind la un liceu cu profil teologic si mai ales ca eram singurul dinamovist din familie, tatal meu si cu fratii mei fiind stelisti, nu m-au acompaniat niciodata la niciun meci, insa inima mea a fost tot mereu acolo pe stadion. Am ajuns pe stadion, am sarutat gazonul, am facut poze de parca as fi stiut ca vin pentru prima si ultima data pe Dinamo. De ce zic asta? Pentru ca doua luni mai tarziu viata mea s-a schimbat radical, poate prea devreme pentru cei 18 ani ai mei. Fiind din Constanta, mergeam deseori la plaja cu pretenii, iar intr-o zi ca oricare alta s-a intamplat ca o saritura in apa sa-mi schimbe radical viata. Am sarit, nu am apreciat adancimea, si s-a intamplat. Mi-am rupt coloana si am ramas paralizat. Am ajuns la Bucuresti, in spital ramanand acolo internat 4 luni, timp in care starea mea s-a agravat. In spital toti stiau ca sunt suporter dinamovist, mi-am cumparat TV propriu pentru a putea urmari toate meciurile, am aratat tuturor ca si pe patul de suferinta, un DINAMOVIST, poate fi DINAMOVIST, cu capul sus. Acest fapt l-a determinat pe fratele meu sa-mi faca cea mai frumoasa surpriza, un tricou cu un mesaj pentru mine si semnaturile jucatorilor din partea F.C. DINAMO BUCURESTI. Acest cadou din partea acestori jucatori cu inima mi-a dat putere sa lupt mai departe pentru viata mea (desigur ca tricoul l-am atarnat pe peretele din fata patului de spital adormind si trezindu-ma cu el in fata ochilor). Asadar am hotarat sa plec in Germania pentru o noua operatie datorita incompetentei medicilor romani, exersand prin fizioterapie si exercitii zilnice continuand sa iubesc DINAMO dintr-un scaun cu rotile. Acelasi tricou atarna acum pe peretele din camera mea de aici din Germania si nu incetez sa iubesc aceasta echipa care te face sa suferi atunci cand iti este mai bine, atunci cand incepe sa-ti placa faptul ca esti DINAMOVIST, atunci cand le povestesti tuturor de Dinamo (aici in Germania). Sunt mandru ca sunt DINAMOVIST si tocmai de aceea, am tinut neaparat, ca intr-un articol scris despre mine, aici in ziarul orasului, sa se inceapa cu fraza: „Ja, da bin ich schon stolz drauf” (Da, sunt mandru de asta), cateva randuri ma jos mentionandu-se numele echipei preferate, FC Dinamo Bucuresti.
Semisecul cu Pandurii, sau cel cu Split, nu m-au determinat sa iubesc mai putin DINAMO, am ramas acelasi dinamovist mandru si cu o speranta vie la intrarea lui Dinamo, in grupele Ligii Campionilor. Cu ideea ca, nu mai pot sa merg, m-am resemnat, dar cu gandul ca nu a-si mai putea iubii Dinamo datorita jocului mediocru prestat in momentul de fata, nu voi putea sa ma obisnuiesc. Am incredere in Nea’ Ando si in baieti ca, in acesta Liga I de rahat, putem lua eventul foarte relaxati.
Semnat: Andrei -Un Caine de dincolo de granita. CAINE PANA LA MOARTE SI DINCOLO DE EA".
